Ocrotitorii spirituali ai învăţământului teologic
Joi 28 ianuarie a avut loc la Universităţii de Vest din Timişoara o manifestare dedicată Sfinţilor Trei Ierarhi, ocrotitorii învăţământului teologic ortodox, organizată de Facultatea de Teologie din Timişoara. Programul a constat din audierea referatului cu tema „Sfinţii Trei Ierarhi Vasile,…
Hotărâri administrative
Consiliul Eparhial întrunit joi 28 ianuarie sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Mitropolit Nicolae, a luat următoarele hotărâri administrative: – înfiinţarea protopopiatului ortodox român Timişoara II, prin dezlipire de protopopiatul ortodox român Timişoara I şi numirea P.On. Părinte Mircea…
Simpozion dedicat presei
Vineri 29 ianuarie s-a desfăşurat la Muzeul Presei „Sever Bocu” din Jimbolia simpozionul intitulat „20 de ani de presă locală postdecembristă”, organizat de Domnul Vali Corduneanu. Au participat oficialităţi locale, scriitori şi jurnalişti din presa scrisă locală şi timişeană. Din partea Centrului…
Publicaţie parohială
A apărut un nou număr al publicaţiei „Buletin parohial” (an I, nr. 11, ianuarie 2010) aparţinând parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj. Din cuprins spicuim: teme de catehism ortodox, articole religioase, poezii, evocări şi informaţii din viaţa parohiei. Publicaţia apare datorită râvnei…
Sfinţii Trei Ierarhi cinstiţi de Facultatea de Teologie din Timişoara
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Catedra de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii de Vest Timişoara organizează cu prilejul Anului omagial al Crezului ortodox şi autocefaliei româneşti manifestarea culturală de…
Publicaţii parohiale
Am primit la redacţie următoarele publicaţii parohiale: „Buletin parohial” (an I, nr. 10, decembrie 2009) editat de parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj prin osârdia P.On. Părinte protopop Ioan Cerbu şi a C. Diacon Cristian Cerbu; „Învierea Domnului” (nr. 79, ianuarie 2010) a parohiei cu…
Reprezentări ale Sfintei Treimi în tradiţia iconografică răsăriteană şi apuseană
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae Corneanu în cadrul manifestărilor dedicate anului omagial al Crezului Ortodox proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Mitropolia Banatului în colaborare cu Universitatea de Vest, Facultatea de Litere, Istorie şi…
2009 – Anul comemorativ al Sfântului Vasile cel Mare şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni în Arhiepiscopia Timişoarei
Potrivit celor hotărâte de Sfântul Sinod al Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române, anul 2009 a fost declarat Anul comemorativ al Sfântului Vasile cel Mare şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni în Patriarhia Română. Arhiepiscopia Timişoarei prin sectorul cultural a desfăşurat pe plan local…
Adunarea Eparhială
În ziua de 12 decembrie s-a desfăşurat, la Centrul eparhial, întrunirea de lucru anuală a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Timişoarei, în ultima sesiune din actuala legislatură, sub preşedinţia Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Nicolae, asistat de Prea Sfinţitul Episcop-vicar…
Proiect social
Arhiepiscopia Ortodoxă Romană a Timişoarei, în parteneriat cu Directia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş şi-au concentrat resursele financiare şi umane în cadrul proiectului „Centrului de consiliere pentru persoane aflate în dificultate”. Acest Centru reprezintă răspunsul…














































