Corul „Doina Banatului” al Parohiei Timișoara Iosefin a împlinit 85 de ani de existență
În Duminica a XXVIII-a după Rusalii, Parohia Timișoara Iosefin a marcat 85 de ani de existență a Corului parohial „Doina Banatului”, dar și 85 de ani de cântare corală continuă. La acest moment aniversar deosebit s-a raliat și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și…
Festival coral de colinde la Parohia Timișoara – Zona Dacia
În zilele 10 şi 11 decembrie, la biserica cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” a Parohiei Timișoara-Zona Dacia, s-a desfăşurat festivalul de colinde „Cântecele Betleemului”, ajuns la a XII-a ediție. În debutul festivalului coral, părintele paroh Ioan Bude a vorbit despre caracterul peren al…
Concursul „Colinde și datini de Crăciun”
Perioada sărbătorilor de iarnă este una dintre cele mai bogate în datini și tradiții care fac parte integrantă din cultura poporului român și care transmit valori și creează punți de legătură între generații. Aproximativ 500 de elevi și cadre didactice din Județul Timiș au participat, pe parcursul…
Părintele Pantelimon Șușnea, de la Mănăstirea Oașa, a conferențiat la Timișoara
Asociația „Liga Studenților Timișoara” și A.S.C.O.R. Timișoara au organizat Joi, 8 decembrie, în Sala „Capitol” a Filarmonicii Banatul din Timișoara o seară duhovnicească intitulată „Tristețea păcatului – întâlnire cu părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oașa”. La eveniment au participat…
Vernisajul expoziției – 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial
Bastionul Theresia din cadrul Muzeului Național al Banatului a găzduit miercuri, 6 decembrie, vernisajul expoziției „100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial. Campania militară din 1916”.
- 7 Dec 2016
- 765 vizualizari
Sfântul Ierarh Nicolae, cinstit de credincioșii timișoreni
La sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a participat la Sfânta Liturghie de la biserica din incinta Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai…
La sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, un număr mare de copii s-au împărtășit cu Sfintele Taine
În ziua de 6 decembrie, copiii de la Grădinița din cartierul timișorean Aeroport au participat, împreună cu doamnele educatoare, la invitația preotului paroh Ștefan Marcu, la Sfânta Liturghie săvârșită cu ocazia praznicului Sfântului Ierarh Nicolae. În cadrul Sfintei Liturghii toți copilașii s-au…
Timișorenii au serbat Ziua Națională a României
De Ziua Națională a României, în capitala Banatului, s-au desfăşurat o serie de manifestări religios-militare, la care au participat oficialităţi ale oraşului, reprezentanţi ai administraţiei publice naţionale, judeţene şi locale, veterani de război, reprezentanţi ai mai multor garnizoane militare,…
Evenimentul cultural: „Spiritualitatea ortodoxă românească”, organizat de APOR Timiș
Asociația Părinți pentru Ora de Religie – Filiala Timiș (APOR), în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, a organizat luni, 28 noiembrie, în Aula „Eugen Todoran” a Bibliotecii Centrale Universitare din Timișoara, evenimentul intitulat Spiritualitate ortodoxă românească. Manifestarea a…















































