Ultimele Ştiri 
Tradiția Împărtășirii și Spovedaniei în Protopopiatul Făget
Miercuri, 10 aprilie 2024, toți preoții Protopopiatului Făget, de pe Valea Sarazului, până la munții Nădragului și din toată Țara Făgetului, s-au întrunit în biserica „Înălțarea Domnului”, pentru a împlini o frumoasă și binecuvântată tradiție: Spovedania și Împărtășirea lor cu Trupul și Sângele…
Comuniune euharistică între preoții slujitori din Protopopiatul Timișoara II
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, preoții și diaconii din Protopopiatul Timișoara II s-au întâlnit la Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite săvârșită marți, 09 aprilie 2024, în biserica Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a Parohiei Timișoara Fabric. Acest…
Vizită pastorală la parohia Remetea Luncă, Protopopiatul Făget
În Duminica a III-a din Postul Sfintelor Paști, cunoscută și sub numele de Duminica Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a poposit la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din parohia Remetea Luncă, Protopopiatul Făget, fiind primit…
Drumul Crucii la parohia Timișoara Viile Fabric
„Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim” este cântarea ce a împodobit Biserica noastră la înjumătățirea postului, descoperindu-ne treptat legăturile dintre Pătimirile mântuitoare și dătătoare de viață ale Fiului lui Dumnezeu și Sfânta Sa Înviere. În…
Cerc misionar – pastoral în Protopopiatul Timișoara II
În Duminica a III-a din Postul Sfintelor Paști (7 aprilie), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan a avut loc întâlnirea Cercului misionar-pastoral la parohia Remetea Mare, din Protopopiatul Timișoara II, la Parohia Remetea Mare. Cercul a debutat cu oficierea Tainei…
Consilier în domeniul adicțiilor, la Timișoara
La Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara au avut loc, în perioada 5-7 aprilie 2024, cursuri speciale de consiliere în domeniul adicțiilor, organizate de Federația Filantropia a Patriarhiei Române. Cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Ioan al Banatului, la aceste…
Conferința prepascală „Chipuri și icoane de duhovnici din Munții Apuseni”
În seara zilei de joi, 4 aprilie 2024, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a organizat un eveniment cultural-duhovnicesc cu totul special. Începând cu ora 18.00, în…























































