Author Archives: admin
Praznicul Învierii Domnului
Pastorală la Învierea Domnului – 2021
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare. „…întristarea voastră se va…
Denia Prohodului Domnului, la Catedrala din Timișoara
Activități catehetice-misionare la Biserica Studenților din Timișoara
Biserica Studenților din Timișoara se află în campusul Universității de Vest din Timișoara și desfășoară o activitate intens misioară în rândurile studenților din mediul universitar timișorean. În decursul timpului, la această biserică au fost botezați foarte mulți tineri din tara si din…
Cinstirea Zilei Veteranilor de Război – 29 aprilie
Ca semn de înaltă cinstire și recunoștință pentru faptele de arme săvârșite de Veteranii de război, în perioada 27-29 aprilie, militarii Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere ,, DECEBAL” împreună cu Centrul Militar Zonal Timiș ,,GENERAL DE DIVIZIE VIRGIL ECONOMU” au distribuit pachete…
Ajutorarea semenilor la parohia Timișoara Viile Fabric
An de an și de ani buni, parohia timișoreană Viile Fabric din Calea Lipovei acordă constant, cu ajutorul comunității parohiale, pachete consistente de alimente neperisabile și bani familiilor aflate în dificultate și greu încercate din punct de…
Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, sărbătorit în cetatea Timișoarei
Fapte ale milei creștine pentru persoanele vulnerabile
În ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile) Parohia Timișoara – Iosefin este alături de persoanele vulnerabile și de cei aflați în nevoi materiale. La inițiativa părintelui paroh Ionel Popescu, a Consiliului parohial, a Fundației Preot „Ioan Olariu” și a Societății Femeilor…
Programul serviciilor religioase de la Catedrala mitropolitană – Săptămâna Luminată – 2021
Luni (a doua zi de Paști) – 3 maiora 8:30 Utreniaora 10:00 Sfânta Liturghieora 17:00 Vecernia Marţi (a treia zi de Paști) – 4 maiora 8:30 Utreniaora 10:00 Sfânta Liturghieora 17:00 Vecernia Miercuri – 5 maiora 7:30 Sfânta Liturghieora 17:00 Vecernia Joi – 6 maiora 7:30 Sfânta…
- 24 Apr 2021
- 1,489 vizualizari
Programul serviciilor religioase de la Catedrala mitropolitană din Săptămâna Mare a Postului Sfintelor Paști
Luni 26 aprilie, Marţi, 27 aprilie, Miercuri, 28 aprilie ora 8,00 Ceasurile şi Obedniţa urmată de Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfințite de la 9,30 ora 17,00 Denie Joi, 29 aprilie ora 8,00 Ceasurile I, III ,VI, IX…






















































