Author Archives: admin
Înmormântarea preotului militar Radu-Cosmin Bogdan
Arhiepiscopia Timișoarei anunță că joi, 24 septembrie 2020, de la orele 19:30 va avea loc slujba de priveghere a preotului militar ic. stav. dr. Radu Bogdan în biserica parohiei Timișoara Mehala. Vineri, 25 septembrie, va avea loc slujba de înmormântare, în biserica parohiei Timișoara Mehala…
Preotul militar Radu-Cosmin Bogdan a trecut la Domnul

Cu adâncă durere în suflet anunțăm că preotul militar ic. stav. dr. Radu-Cosmin Bogdan (1983-2020) a trecut la cele veșnice în ziua de 23 septembrie 2020, după o scurtă și foarte grea suferință. Părintele Radu-Cosmin Bogdan s-a născut în Timișoara, la 13 iunie 1983, într-o familie de buni…
Activități creative – „Icoana mea”, ediţia a VII-a

În aceste săptămâni, la Parohia Timișoara Viile Fabric se desfășoară activități creative sub genericul „Icoana mea”. Aceaste activități au ajuns la ediția a VII-a și a reunit copii din cartier și elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 7 Sfânta Maria din Timișoara. Și în acest an, evenimentul a fost…
Lansare de carte, la Timișoara

Marți 22 septembrie, la Galeria Calpe din Timișoara, în prezența autorului și a unui numeros public, a avut loc lansarea a două volume scrise de Pr. Prof. Radu Reja. Este vorba de culegerea de predici „Cuvinte din Cuvânt” și cartea cu tentă autobiografică „Trupul luminii”. Au vorbit despre…
Excursie pentru persoanele cu scleroza multiplă din Timișoara

19 beneficiari ai Centrului pentru pacienții cu scleroză multiplă Timișoara au participat Sâmbătă, 19 Septembrie, în cadrul proiectului „Culoare și mișcare pentru persoanele cu Scleroză Multiplă”, la o excursie de o zi, vizitând mai multe obiective turistice din județul Hunedoara. Au fost vizitate…
Concert de muzică clasică la Centrul „Dar din Dar” de la Partoș
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Mănăstirea Partoș a fost gazda unui concert educativ susținut de artiști de renume internațional din Olanda, Franța și Germania. Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii săvârșită în prezența unui număr mare de credincioși la altarul de vară…
Sfântul Ierarh Iosif cel Nou, cinstit în capitala Banatului

De peste șase decenii, credincioșii bănățeni, și nu numai, au bucuria de a-l prăznui la 15 septembrie pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou, Mitropolitul Timișoarei și ocrotitorul spiritual al Banatului. În ziua sărbătorii Sfântului Mitropolit Iosif, mii de credincioși au venit la cel de-al doilea…


















































