În Vinerea Luminată, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, Mănăstirea Româneşti, una dintre cele mai reprezentative mănăstiri din Arhiepiscopia Timişoarei, și-a sărbătorit cel de-al doilea hram. O mulțime de credincioși bănățeni și-au îndreptat pașii spre această vatră monahală, participând la Sfânta Liturghie oficiată, în foișorul de vară al mănăstirii, de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, împreună cu un sobor de preoți. După slujbă, Mitropolitul Banatului a adresat un cuvânt de învățătură despre semnificațiile duhovnicești desprinse din pericopa evanghelică.

În continuare, la bazinul cu apă termală din incinta mănăstirii, a fost oficiată, după rânduiala din Vinerea Luminată, slujba Aghiasmei mici. După slujbă, Mitropolitul Banatului a adresat un cuvânt de învățătură despre întrebuințarea apei sințite, precum și despre minunea petrecută în sec. al V-lea la un izvor din apropierea Constantinopolului, izvor ce se păstrează și astăzi în Biserica numită „Izvorul Tămăduirii” din Istambul.

Mănăstirea Româneşti se află la poalele Munţilor Poiana Ruscă, la un kilometru de drumul ce leagă localităţile Româneşti şi Tomeşti. Mănăstirea mai este numită de credincioşii bănăţeni şi „Balta Caldă”, deoarece în incinta ei se află un izvor cu apă semitermală, cu o temperatură constantă de 18°C, dar şi „Izvorul lui Miron”, după numele Patriarhului Miron Cristea, întrucât în anul 1910, Patriarhul Miron Cristea, pe atunci Episcop al Caransebeşului, a făcut o vizită canonică în parohiile din aceste locuri şi, uimit de frumuseţea peisajului, a hotărât zidirea unei mănăstiri. 

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a primit Joi, 2 Mai, la reședința mitropolitană, un grup de 24 tineri din Finlanda, însoțiți de preotul Ioan Dura. Oaspeții sunt membrii parohiei Turku, o localitate din nordica țară a Europei, iar însoțitorul lor fiindu-le chiar preotul paroh. Tinerii fac parte din Biserica Ortodoxă a Finlandei, o biserică autonomă care, alături de cea luterană, reprezintă un procent însemnat în rândul creștinilor.

Tinerii finlandezi, aflați pentru o săptămână la Timișoara, s-au închinat in bisericuța din incinta Centrului Eparhial, după care Înaltpreasfințitul Părinte Ioan le-a vorbit despre importanța momentului Învierii Domnului și răspândirea creștinismului în întreaga lume. La final, părintele Ioan Dura a oferit Chiriarhului pliante, CD-uri cu muzică religioasă, precum și revista parohiei Turku în limba finlandeză, dar și revista „Foaia Românească”, publicație în limba română ce surprinde în paginile ei evenimente importante din viața parohiei, dar și din viața românilor ce viețuiesc in acea regiune. La plecare, Părintele Mitropolit le-a mulțumit tinerilor pentru vizită, îndemnându-i să-L păstreze pe Hristos în inimile lor și să-L mărturisească prin viața și faptele lor.

În a doua zi a Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor lugojeni. Împreună cu un sobor de preoți, Înaltpreasfinția Sa a litughisit în biserica cu hramul „Învierea Domnului” a Parohiei Lugoj II. La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Chiriarhul a rostit un cuvânt de învățătură.

† IOAN,

Din mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Timișoarei și

Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal

şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace

de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi,

părintească binecuvântare.

                                                                     „Adevărat, adevărat zic vouă  că,

                                                               dacă grăuntele de grâu, când cade în

                                                               pământ,  nu va muri,  rămâne  singur;

                                                               iar dacă va muri, aduce multă roadă”

                                                                                                       (Ioan 12, 24)

Hristos a înviat!

                 Iubiţi fraţi și surori în Domnul,

          „Cu șase zile înainte de Paști, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morți” (Ioan 12, 1), așa ne mărturisește Sfântul Evanghelist Ioan. Dar ne mai prezintă acesta un fapt important prin care se va dovedi marea iubire a lui Hristos față de toate neamurile, căci El n-a venit doar pentru poporul ales, ci pentru mântuirea întregii Sale creații.

          Astfel, după cum ne relatează Sfântul Evanghelist Ioan, la Intrarea lui Iisus în Ierusalim erau de față și niște elini din cei care se suiseră să se închine la sărbătoare.

Și spune Sfântul Ioan: „Și erau niște elini, din cei ce suiseră să se închine la sărbătoare. Deci aceștia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida Galileii, și l-au rugat zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus. Filip a venit și i-a spus lui Andrei; și Andrei și Filip au venit și I-au spus lui Iisus. Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului” (Ioan 12, 20-23). Au înțeles oare Sfinții Apostoli aceste cuvinte în acel moment?!

Înainte de Patima Sa cea mântuitoare, îi primește și pe acei străini de neamul Său, îi aduce și pe ei să se împărtășească din lumina Învierii Sale. Acești elini anonimi se vor întoarce în țara lor împărtășiți din lumina Învierii lui Hristos. Iată, omul se împărtășește mai întâi din lumină și apoi din Trupul și din Sângele lui Hristos.

Credința în Înviere este curajul de a evada în lumină.

Credința este curajul de a păși spre infinit și de a atinge Neatinsul.

Este mai comod să rămâi în întuneric, unde nu se văd păcatele: „Că oricine face rele urăște Lumina și nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârșite” (Ioan 3, 20-21).

Însă, iubite frate, tu să fii icoana ta, să fii icoana învierii tale, căci Hristos a sădit și în tine arvuna învierii tale.

Țăranul român, de mii de ani, seamănă sub glie bobul de grâu care, mai întâi moare, dar apoi răsare și vine la viață pentru a înspica și a aduce rod însutit. Aceasta era credința strămoșilor noștri: doar murind, bobul de grâu va răsări. Dacă Dumnezeu poartă de grijă unui bob de grâu care, aruncat sub brazdă, răsare, oare nu este mai de preț omul, cununa creației Sale?! Iubite frate, vei rămâne pe veșnicie în mormânt?! Nu, căci Hristos va revărsa și peste tine acea picătură din roua vieții și vei învia și tu.

Priviți cimitirul satului care seamănă cu un lan de cruci. Semănăm oameni și răsar cruci, adică Înviere. Priviți, iubiților, și vedeți că au înspicat crucile părinților, semn că Învierea este mai aproape ca oricând.

Binecuvântează, Doamne, lanurile înspicate de cruci ale neamului nostru românesc!

Iubiți credincioși,

          Învierea lui Lazăr din Betania a fost unul din semnele preaslăvirii Fiului Omului, adică a Domnului nostru Iisus Hristos. Această minune a învierii lui Lazăr va umple cupa mâniei iudeilor și vor hotărî să-L omoare pe Iisus: „Iar Caiafa (…) le-a zis (…): Ne este mai de folos să moară un om pentru popor decât să piară tot neamul (….). Deci, în ziua aceea, s-au hotărât să-L ucidă” (Ioan 11, 49-53). Voiau să șteargă de pe fața pământului urmele dumnezeirii lui Iisus Nazarineanul. Dar și pe Lazăr voiau să-l omoare: „Și s-au sfătuit arhiereii ca și pe Lazăr să-l omoare. Căci din cauza lui mulți dintre iudei mergeau și credeau în Iisus” (Ioan 12, 10-11).

Cărturarii și fariseii vedeau o realitate pe care nu o înțelegeau.

Poporul începuse să părăsească Templul, se apropia de Hristos și Îl urma pe El. Fariseii au rămas împietriți în legea literei și nu înțelegeau legea iubirii. Începuse o nouă pagină în istoria mântuirii neamului omenesc, pagină scrisă cu Sângele lui Iisus Hristos. El n-a scris pe piatră, ci în inimile oamenilor și scrie și astăzi în inimile celor care își deschid inima, după cum spune și Sfântul Apostol Pavel: „Arătându-vă că sunteți scrisoare a lui Hristos, slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii” (II Corinteni 3, 3).

          Iubiților, Hristos n-a venit să biruiască lumea prin războaie și ucidere, ci El a biruit lumea prin moartea Sa. Hristos n-a omorât pe nimeni, ci S-a lăsat omorât El. Și astfel a biruit moartea, ca ea să nu mai aibă putere asupra omului.

Viața noastră se aseamănă cu a unui grăunte semănat sub brazdă. Hristos, Bobul de grâu dumnezeiesc, a fost semănat în pământ și a treia zi a înviat. El a rostit în fața ucenicilor Săi cuvintele referitoare la bobul de grâu care cade sub brazdă, iar, dacă nu moare, rămâne singur: „Adevărat, adevărat zic vouă că, dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă” (Ioan 12, 24). Hristos ne arată că Își asumă moartea prin care va trece și prin care ne va trece și pe noi la Viață. Înviatul din Nazaret va aduce în lume o nesfârșită roadă prin moartea și Învierea Sa. Hristos va face să rodească viață din moarte. Moartea mea și a ta vor rodi viață. Dar ce fel de viață?! După faptele noastre. Spune o vorbă din popor: „Ce semeni, aceea răsare”.

Sfântul Apostol Pavel le scria Colosenilor: „Drept aceea, omorâți mădularele voastre cele pământești: desfrânarea, necurăția, patima, pofta cea rea și lăcomia, care este închinare la idoli” (Coloseni 3, 5). Iată ce nu trebuie să semănăm, ci să fim asemenea bobului de grâu curat.

Grăuntele din textul Evangheliei este Hristos. Boabele din spicul de grâu sunt toți cei botezați în numele Sfintei Treimi.

Noi, creștinii, suntem un rod al morții și al Învierii lui Hristos. Suntem născuți de sus (cf. Ioan 3, 3) și astfel, prin Hristos, am fost și noi înfiați Domnului.

Drept-măritori creștini,

Suferința este de mare trebuință pentru mântuire. Omul nu suferă doar atunci când este chinuit, bătut de cineva. Se pare că omul suferă cel mai mult atunci când se leapădă de patimile sale. O, ce suferință să te lași de mânie, de ură, de judecarea semenului! Cât de greu se luptă omul să scape de asemenea păcate! Suferă din toată ființa sa.  

Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit în lume nu să Se curețe pe Sine de păcate, căci: „Cine din voi Mă vădește de păcat?” (Ioan 8, 46). El este Cel neîntinat, Care a venit să ne curețe pe noi de păcate și să ne sfințească pentru ca noi să răsărim în veșnicie. Fiul lui Dumnezeu n-a venit pentru drepți, ci a venit să-l ridice pe cel căzut, să-l învieze pe cel mort: „N-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință” (Marcu 2, 17).

Iubirea lui Hristos este nemărginită. Hristos ne-a iubit și în piroane, pe Crucea de pe Golgota. Sângele care curgea din rănile trupului Său era semnul iubirii Lui nemărginite față de oameni. Noi I-am dat piroane, El ne-a dat sângele iubirii Sale. Noi I-am dat moarte, El ne-a dat viață. Aceasta este taina iubirii pe care ne-a lăsat-o și nouă s-o împlinim față de semenii noștri aici, pe pământ: în loc de piatră, pâine, în loc de ură, iubire. Hristos a murit pe Cruce iubind, nu blestemând, nu urând. Să ne aducem aminte de momentul din Grădina Ghetsimani, atunci când Iuda Iscarioteanul Îl trădează pe Iisus.

         Și iată ce scrie Sfântul Evanghelist Matei: „Iar vânzătorul (…), apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învățătorule! Și L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis:Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus și L-au prins” (Matei 26, 48-50).

         Hristos, cât a trăit pe pământ, nu a avut dușmani, ci doar prieteni. El nu a dușmănit pe nimeni, ci doar a iubit. Hristos n-a urât pe nimeni. Ceea ce urăște Hristos în lumea aceasta este păcatul.          Pe cel păcătos Hristos îl iubește, dar nu-i iubește păcatele, ci îi urăște păcatele sale. Hristos l-ar fi iertat și pe Iuda dacă ar fi venit la Cruce, să-I ceară iertare, dar a căzut în sine și în deznădejde: „Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit (…) și aruncând arginții în templu, a plecat și, ducându-se, s-a spânzurat” (Matei 27, 3- 5). Căderea în sine duce la izolarea omului, la depărtarea de Dumnezeu. Mlădița, odată tăiată, se usucă. Este mai ușor să te ridici dacă ai căzut pe drumul crucii, decât atunci când omul cade în sine.

         De pe drumul crucii te ajută Hristos să te ridici, din căderea în sine tu trebuie să te ridici, așa cum a făcut și fiul risipitor: „Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată, am greșit la cer și înainte ta” (Luca 15, 18). Sfântul Apostol Pavel le scria Corintenilor următoarele cuvinte despre Hristos: „Și a murit pentru toți, ca cei ce viază să nu mai vieze loruși, ci Aceluia care pentru ei a murit și a înviat” (II Corinteni 5, 15).

         Câți dintre noi am putea răspunde la întrebarea: Pentru cine trăiești? Oare am răspunde direct și ferm: Pentru Hristos?! O singură trăire este cea adevărată, cea în Hristos, iar celelalte sunt amăgiri ale vieții pământești.

          Iubirea lui Dumnezeu nu este egoistă. El vrea ca iubirea noastră față de El să nu fie străină de iubirea față de semenii noștri. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, prin harul Duhului Sfânt, ne spune: „În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. Iubiților, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, și noi datori suntem să ne iubim unul pe altul” (I Ioan 4, 10-11).

Iubiții mei fii duhovnicești,

Iată ce este pentru noi, creștinii, acest Praznic al Învierii Domnului: iubire și lumină. Femeile mironosițe sunt martorele marelui adevăr și anume acela că Iubirea nu moare. Ele sunt martorele Învierii Iubirii.

Astăzi, în Ziua Învierii, Hristos semnează în numele tău contractul veșniciei. Noi I-am deschis lui Hristos un mormânt, El ne-a deschis nouă, azi, porțile veșniciei.

Însă și azi gândurile omului mai sângerează, căci gândurile sunt adevărata față a omului.

          Hristos S-a pierdut pe Sine pentru a mă afla pe mine. Și totuși vedem cum, în fiecare zi, se ofilesc frunzele timpului nostru și înțelegem tot mai greu gramatica libertății noastre. Trăim de parcă pe acest pământ nu ar mai fi fost nimeni înainte de noi și după noi nu ar mai fi nimeni.

          Iubiților, noi I-am oferit lui Iisus o cunună de spini, pentru că aceștia crescuseră în inima noastră, însă El a făcut din ei lumină, din Sângele Său a făcut viață, din piroane a făcut ancoră, din Cruce, Altar, iar din Trupul Său, hrană vieții veșnice.

          Drept-măritori creștini, în satul românesc au existat trei academii: Familia, Școala și Biserica. Aici am învățat și eu, căci m-am născut în veșnicul ieri, trăiesc veșnicul azi și mă îndrept spre veșnicul mâine.

          Fraților, un fiu al satului, Horea din Albac, a oprit roata istoriei cu pieptul său, zicând: „Ale satului, nu ale împăratului! ”

          Să zicem și noi ca Horea și să apărăm „veșnicia cea născută în sat” și cultivată în cele trei sfinte academii ale satului: Familia, Școala, Biserica.

          Doamne, rogu-Te, nu lăsa ca noi, românii, să fim desțărați!

Iubiți credincioși,

Soarele grăiește cu noi prin lumina sa, iar Dumnezeu grăiește cu noi prin lumina Învierii Fiului Său.

Bucurați-vă în lumina Învierii lui Hristos, Cel ce este și învierea noastră!

Azi au biruit lumina și iubirea. Să ne împărtășim azi din lumina și iubirea lui Hristos Cel Înviat.

          Doamne, binecuvântează-i pe toți cei care cred în Învierea Răstignitului din Nazaret!

Hristos a înviat!

Al vostru, al tuturor,

de tot binele voitor,

† Ioan

al Banatului

Anul acesta, la cea mai importantă sărbătoare creștină, mii de timişoreni au venit la Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Trei Ierarhi” din capitala Banatului, pentru a participa la Slujba de Înviere, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Potrivit rânduielii liturgice, slujba a debutat cu invitația de a lua lumină, continuând, apoi, cu tradiţionala procesiune de înconjurare a sfântului locaş.

Şi în acest an, prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, mai multe eparhii din ţară s-au împărtăşit de Lumina Sfântă adusă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, de o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. De la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București, Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost preluată și de delegația Arhiepiscopiei Timișoarei, fiind adusă la Timișoara, de unde, apoi, a fost distribuită în Mitropolia Banatului.

La finalul Utreniei Învierii, potrivit obiceiului îndătinat, credincioșii au primit „Paştile”, adică pâinea şi vinul binecuvântate cu apă sfințită, ca expresie a Jertfei și Învierii Domnului.

Sfânta Liturghie a praznicului Învierii Domnului a fost săvârşită dimineaţa, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a numeroşi credincioşi. În cadrul acesteia, Înaltpreasfinţia sa a vorbit despre semnificația praznicului Învierii Domnului.  

„Iată ce este pentru noi, creștinii, acest Praznic al Învierii Domnului: iubire și lumină. Femeile mironosițe sunt martorele marelui adevăr și anume acela că Iubirea nu moare. Ele sunt martorele Învierii Iubirii. Astăzi, în Ziua Învierii, Hristos semnează în numele tău contractul veșniciei. Noi I-am deschis lui Hristos un mormânt, El ne-a deschis nouă, azi, porțile veșniciei. Noi I-am oferit lui Iisus o cunună de spini, pentru că aceștia crescuseră în inima noastră, însă El a făcut din ei lumină, din Sângele Său a făcut viață, din piroane a făcut ancoră, din Cruce, Altar, iar din Trupul Său, hrană vieții veșnice”, a evidențiat Chiriarhul Banatului.

Vorbind și despre nemărginita putere a lui Hristos, Înaltpreasfinția Sa a mai adăugat: „Hristos ne-a iubit și în piroane, pe Crucea de pe Golgota. Sângele care curgea din rănile trupului Său era semnul iubirii Lui nemărginite față de oameni. Noi I-am dat piroane, El ne-a dat sângele iubirii Sale. Noi I-am dat moarte, El ne-a dat viață. Aceasta este taina iubirii pe care ne-a lăsat-o și nouă s-o împlinim față de semenii noștri aici, pe pământ: în loc de piatră, pâine, în loc de ură, iubire. Hristos a murit pe Cruce iubind, nu blestemând, nu urând”.

Potrivit tradiției liturgice, în Sfânta și Marea Vineri, când se reactualizează pătimirile moartea și îngroparea Mântuitorului Hristos, sute de timişoreni au participat, la orele serii, la Slujba Deniei Prohodului Domnului. Sfânta slujbă a fost oficiată în Catedrala Mitropolitană din urbea de pe Bega de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Credincioșii au înălţat rugăciuni şi au cântat antifonic Prohodul Domnului în jurul Sfântului Epitaf, împreună cu întreg soborul slujitorilor, închipuind, tainic, pe cei care, cu evlavie, L-au coborât pe Mântuitorul Hristos de pe Cruce şi L-au aşezat în mormânt. La sfârşitul Doxologiei a avut loc tradiţionala procesiune în jurul Catedralei Mitropolitane, ce simbolizează cortegiul care a însoțit Trupul Mântuitorului spre mormânt. După procesiune, toţi credincioşii prezenţi au intrat în sfântul locaș, trecând pe sub Sfântul Epitaf.

La finalul denidei, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan a adresat un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a reliefat contextul evenimentelor prin care a trecut Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru răscumpărarea neamului omenesc, în cea mai tulburătoare zi din istoria umanității.

Prohodului Domnului, o profundă meditație teologică exprimată în mod poetic

Cântarea Prohodului Domnului simbolizează tânguirea întregii creaţii lângă mormântul Mântuitorului Iisus Hristos. Textul slujbei îmbină profunzimea teologică şi frumuseţea poetică şi prezintă, într-o formă concentrată, învăţătura Bisericii despre Răstignirea şi Moartea Mântuitorului Iisus Histos, ce îşi găsesc desăvârşirea în Învierea Sa cea de a treia zi. La această denie este meditată și preamărită legătura dintre taina Crucii și taina Învierii, deoarece numai mormântul gol reprezintă confirmarea biruinței săvârșite prin Cruce (Pr. John Behr, Taina lui Hristos, viața în moarte, traducere din limba engleză de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, 2006, p. 33).

Semnificații duhovnicești

În simbolistica spiritualităţii răsăritene, Postul Mare reprezintă, prin analogie, timpul de la creaţie şi până la Înviere. Aceasta se observă şi din faptul că Postul Mare începe cu Duminica Izgonirii lui Adam din grădina Raiului şi se termină, într-un fel, la capătul Săptămânii Mari, când Hristos a fost răstignit pe locul numit Golgota și pus în mormânt, tot într-o grădină. În acest sens, Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că: ,,în grădina Raiului s-a întâmplat căderea şi în grădină s-a întâmplat mântuirea. De la lemnul pomului cunoştinţei binelui şi răului a pornit păcatul şi până la lemnul crucii a dăinuit. La amiază, pe când mergea prin Rai Domnul, Adam şi Eva s-au ascuns (Facere 3, 8), tot la amiază tâlharul este dus în Rai de Domnul” (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, XIII, 19). Se observă, aşadar, că Adam şi Eva sunt scoşi din Rai, în duminica în care începe Postul, iar, în Vinerea Mare, Mântuitorul Iisus Hristos îi spune tâlharului răstignit lângă El: „Astăzi vei fi cu Mine în Rai” (Luca 23, 43). Aşadar, se începe cu izgonirea omului din grădina Raiului, din Eden, şi se termină tot într-o grădină, în grădina de la poalele Golgotei, unde a fost înmormântat Mântuitorul Hristos şi de unde a irumpt viața veșnică. Sfântul Chiril al Alexandriei, explicând cuvintele evanghelistului Ioan că mormântul Mântuitorului era într-o grădină nouă (Ioan 19, 40-41), spune că prin aceasta se arată, în chip, că moartea Fiului lui Dumnezeu s-a făcut pricinuitoare şi început al intrării oamenilor în Rai, El intrând acolo ca un Înaintemergător pentru noi. Puterea morţii, ce îi ţinea pe oameni în stăpânirea ei, datorită păcatului lui Adam (Romani 5, 14), a fost transformată de moartea Fiului lui Dumnezeu făcut Om. El a răscumpărat, prin moartea Sa, viaţa tuturor şi a desfiinţat stăpânirea stricăciunii (Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sf. Ioan, XII).

Din paralelismul celor două evenimente, adică cel din grădina Edenului şi cel din grădina Golgotei, se desluşesc o mulţime de corelări. Dacă în grădina Edenului a fost Eva, în grădina de la poalele Golgotei a fost Maria; în Eden a fost pomul cunoștinței binelui și al răului, pe Golgota a fost pomul vieții, Crucea; dacă Raiul a fost locul morţii lui Adam, Golgota este locul morții noului Adam, Hristos. Dacă diavolul, prin pom, l-a biruit pe Adam, Hristos, prin Cruce l-a biruit pe diavol: unul a trimis în iad, iar celălalt a chemat din iad pe cei plecaţi acolo; unul a ascuns gol pe cel făcut rob, iar celălalt a arătat tuturor gol pe Biruitor, din înălţimea Crucii; o moarte a osândit pe cei de după Adam, iar cealaltă a înviat pe cei ce muriseră înainte de moartea lui Hristos (Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Crucea Domnului, II).

În Sfânta și Marea Zi de Vineri, când în Biserica Ortodoxă se face pomenirea Sfintelor și Mântuitoarelor și înfricoșătoarelor Pătimiri ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru lisus Hristos, obștea de maici a Mănăstirii Timișeni, departe de agitația citadină timișoreană, și de de febra cumpărăturilor, continuă o frumoasă tradiție de vopsire a ouălor, o tradiție ortodoxă veche, care se derulează încă de la întemeierea acestei vetre monahale bănățene.

În dimineața zilei de Vineri, toaca Mănăstirii Timișeni a răsunat anunțând pentru întreaga obște momentul începerii frumoasei tradiții de vopsire a ouălor.

După săvârșirea Ceasurilor Împărătești, maicile împreună cu multe ajutoare, familii apropiate mănăstirii împreună cu copiii lor, au ajutat la pregăirea celor 1000 de ouă, pe care le-au vopsit, după o tradiție străbună care se regăsește în monahismul și satul românesc; ouăle au fost vopsite printr-o metodă naturală, folosindu-se coji de ceapă roșie. După vopsire, ouăle au fost unse cu untură, pentru a li se oferi luciu, apoi au fost așezate în cofraje și depuse pe iarbă în formă de cruce, alături de icoana Răstignirii.

Acest obicei reamintește credincioșilor de o frumoasă tradiție din folclorul religios, care relatează că, în Vinerea Mare, Maica Domnului, venind la locul supliciului, pe Golgota, pentru a-și plânge Fiul răstignit, a pus lângă cruce un coș cu ouă; picăturile care au curs din rănile Mântuitorului Iisus Hristos au căzut pe aceste ouă înroșindu-le.

Ouăle roșii reprezintă un simbol al vieții și al jertfei Mântuitorului nostru Iisus Hristos; cele 1000 de ouă vopsite vor fi oferite, în noaptea Sfintei Învieri, ostenitorilor mănăstirii, precum și credincioșilor, care vor participa la Sfânta Litughie pascală.

În Sfânta și Marea Zi de Marți, la Parohia Ortodoxă Giroc, a avut loc, cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, cea de-a XII-a editie a Festivalului „În glas de toacă”. Manifestarea a debutat în grădina de vară a  căminului cultural din Giroc, unde primarul comunei, Ionel Toma, părintele Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei, și părintele paroh Marius Șonea au rostit alocuțiuni despre frumusețea și importanța acestui festival cultural-spiritual.

       Au participat grupuri de tineri dornici să bată toaca, dar si să învete de la cei mai în vârstă, care au dobândit experientă în mănăstiri sau în satele lor cu prilejul sărbătorilor pascale în mod special. Invitatii de seamă au fost călugăritele de la Mănăstirea Timiseni-Sag.

        „Acest festival din Săptămâna Mare vine să ne aducă aminte atât de patimile Domnului Iisus Hristos, de cuiele bătute cu ciocanele în palmele si picioarele Sale, cât si de lectia de iubire neconditionată oferită umanitătii de Mântuitorul Hristos. Totodată se mai urmăreste continuarea traditiilor de Sfintele Pasti si transmiterea lor prin Biserică  generatiilor viitoare”, au transmis organizatorii.

        Toți participanții au primi, în dar, o pereche de ciocane de lemn, pentru desâvîrsirea artei bătutului de toacă.

Festivalul „În glas de toacă”, devenit traditional în Banat se organizează anual de Arhiepiscopia Timisoarei în colaborare cu Primăria Giroc si parohia ortodoxă din localitate.

Manifestarea a continuat în biserica parohială, unde a fost săvârșită slujba Deniei.

Zilele acestea, militarii Batalionului 183 Artilerie Mixtă General ,,Ion Dragalina” Lugoj au adus mesajul pascal al Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și prin faptele lor, concretizate printr-o serie de acțiuni caritabile.

Primul popas l-a constituit vizita la Căminul de bătrâni ,,Anita Heim”, unde au fost aduse diferite alimente necesare bune-i desfășurări a bucătăriei instituției. Militarii au socializat cu bătrânii instituționalizați și cu personalul ce deseverșește unitatea.

Activitatea a continuat și printr-o altă acțiune social-filantropică, de această dată în colaborare cu Clubul Lions ,,Ana Lugojana” Lugoj și s-a materializat printr-o vizită la un caz particular în care o mamă încercată de boli își crește singură un copil de 8 ani fără o mână, nu aude, suferind până acum 4 operații.

Ziua a luat sfârșit pentru toți printr-un sentiment pur liniște sufletească pentru împlinirea prescripțiilor scripturistice: ,,Să iubești pe Domnul Dumnezeul Tău din toată inima ta și din tot sufletul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți”, conform părintelui Emanuel Gafița, preotul militar al Garnizoanei Lugoj. 

De un sfert de veac, Arhiepiscopia Timişoarei, prin Sectorul social-filantropic și prin preoții misionari, desfășoară multiple activități în domeniul asistenței religioase în spitale, oferind servicii rezidențiale atât pentru copii, cât și pentru vârstnici. Clericii au misiunea de a fi alături față de cei care trec prin perioade dificile, asigurând asistenţa religioasă pentru bolnavii internaţi care fac tratamente sau care urmează să fie operaţi.

În acest sens, la Clinica de Oncologie Medicală din Timişoara, în fiecare zi de miercuri, se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu. În aceste zile din preajma marelui praznic al Învierii Domnului, părintele Constantin Oliviu Crişan – responsabilul din partea Arhiepiscopiei Timişoarei cu spitalul oncologic – împreună cu preoții Iulian Cosma și Alin Cristian Scridon s-au rugat pentru cadrele medicale și pacienții spitalului.

După sâvârșirea Sfintei Taine, părintele Constantin Oliviu Crișan a intrat în saloanele Clinicii de Oncologie Medicală, oferind celor bolnavi pachete cu diferite alimente, cărţi de rugăciuni și iconiţe.

Misiunea caritativă de la Clinica de Oncologie din Timișoara este un eveniment cu o tradiție îndelungată, fiind organizată atât înaintea sărbătorii pascale, cât și în preajma Crăciunului.

Luni,  22 aprilie,   Marţi, 23 aprilie,  Miercuri, 24 aprilie

ora  8,00    Ceasurile I, III,VI, IX şi Obedniţa

ora  9,30    Sf. Liturghie a Darurilor Înainte Sfințite

ora 18,00   Denie

Joi,        25 aprilie

ora  8,00    Ceasurile I, III ,VI, IX şi Obedniţa

ora  9,30    Sf. Liturghie a Sf.Vasile cel Mare

ora 18,00   Denia celor 12 Evanghelii

Vineri,    26 aprilie

ora  8,00     Ceasurile Împărăteşti

ora  15,30  Vecernia (Punerea în mormânt a Domnului Iisus Hristos)

ora  19,00   Denia Prohodul  Domnului

Sâmbătă,   27 aprilie

 ora  7,30    Sf. Liturghie a Sf.Vasile cel Mare

 ora  00,00   Slujba Învierii

Duminică, Sfintele Paşti, 28 aprilie

ora  9,30     Sf. Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur  (va sluji ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului)

ora 18,00   Vecernia ( a doua Înviere) urmată de  Concertul de Paşti al Corului Catedralei Mitropolitane condus de pr. Dan Dragomir

Luni,  29 aprilie şi Marţi, 30 aprilie ( a doua şi a treia zi de Paşti)

ora  8,30    Utrenie

ora 10,00  Sf. Liturghie

ora 18,00  Vecernie

Miercuri, 1 mai şi Joi, 2 mai

ora  7,30    Sf. Liturghie

ora 18,00   Vecernie

Vineri, 3 mai, Sărbătoarea Izvorul Tamăduirii

ora  8,00    Utrenie

ora 10,00  Sfânta Liturghie, la finalul slujbei se va sfinţi aghiasma mică

ora 18, 00  Vecernie

Sâmbătă, 4 mai

ora 7,30     Sf. Liturghie

ora 18,00   Vecernie cu Litie

În Duminica Floriilor, mii de credincioși bănățeni au participat la Sfânta Liturghie, oficiată la Catedrala mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După Dumnezeiasca Liturghie, Chiriarhul Banatului a adresat un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a evidențiat înțelesul teologic al praznicului împărătesc.

La final, potrivit obiceiului, credincioșii prezenți au primit ramuri de salcie înfrunzite, atât ca simbol al procesului mereu înnoitor, al înfloririi virtuților și al creșterii duhovnicești, cât și ca simbol al vieții abundente, al biruinței vieții asupra morții; salcia având o mare putere de regenerare.

Semnificația ramurilor verzi de finic

Stâlpările verzi de finic sau de salcie, la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, capătă o semnificaţie mult mai bogată, arătând, mai dinainte, biruinţa lui Hristos asupra morţii. Cu acelaşi înţeles sunt menţionate în cartea Apocalipsei: „După acestea, m-am uitat şi iată mulţime multă, pe care nimeni nu putea s-o numere, din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi având în mână ramuri de finic“. Pentru acest motiv, în iconografie, martirii sunt reprezentaţi, de multe ori, ţinând în mâini ramuri de finic.

Vechii egipteni au considerat ramurile de finic un simbol al veșniciei. Și în lumea greco-romană, deci cu secole înainte de Hristos, acestea deveniseră un simbol al biruinţei/al victoriei. Romanii, de pildă, obişnuiau să-şi întâmpine câştigătorii la întreceri sau biruitorii în războaie cu ramuri de finic. În teologia creștină timpurie, ramurile de finic puteau simboliza victoria spiritului asupra trupului. Funciarmente însă, purtarea ramurilor în triumf reprezintă credința că, prin Învierea lui Hristos din morți la finalul Patimilor (ca și prin învierea lui Lazăr, sărbătorită în ziua precedentă, numită Sâmbăta lui Lazăr), moartea a fost „înfrântă”, oamenii obținând în felul acesta accesul la viața veșnică întru Împărăția eshatologică. Strâns legată de minunea învierii lui Lazăr din Betania, această duminică ne pregăteşte pentru bucuria pe care o aduce biruinţa lui Hristos asupra morţii din duminica următoare, cea a Învierii Sale.

Chiar dacă în zorii Bisericii creștine, sărbătoarea Floriilor avea un caracter local, nefiind cunoscută şi de alte Biserici, mai târziu, la sfârșitul sec. III și începutul sec. IV este menţionată de Metodie, episcopul Tirului și al Patarei (†311), de Sfântul Ioan Gură de Aur (†407), de Sfântul Epifanie de Salamina (†403) și de Sfântul Chiril al Alexandriei (†444), care au scris omilii la această sărbătoare, precum şi de pelerina spaniolă, Egeria, care o descrie în jurnalul său de călătorie la Locurile Sfinte. În timpul secolelor al VI-lea și al VII-lea, sărbătoarea se răspândeşte şi în Occident, fiind menţionată de Isidor de Sevilia (†636). Tot în această perioadă, se introduce şi binecuvântarea ramurilor de finic, aduse de credincioşi la biserică.

Concert de Florii

La ceas de seară, la Catedrala Mitropolitană, a avut loc un concert de muzică corală, susținut de Corala bărbătească ortodoxă „Epifania” din Timișoara, dirijată de prof. Florin-Nicolae Șincari. Renumita formație corală a interpretat următoarele cântări religioase:

1. Ca pe Împăratul – Gheorghe Danga;
2. Cămara Ta, Mântuitorul meu – Nicolae Lungu;
3. Și era la ora a șasea – Gheorghe Mandicevschi;
4. Lăsați pruncii să vină la mine – Ioana Ghica-Comănești;
5. Tatăl nostru – Nicu Moldoveanu;
6. Cuvine-se cu adevărat – Antoniu Sequens;
7. Graiurile mele – Alexandru Delcea (solist: Preot Daniel Pop);
8. Să se umple gurile noastre – Ion Vidu;
9. Mare ești, Doamne – Iulian Cârstoiu.

„Este al treilea an, când membrii Coralei „Epifania” sunt invitați pentru a cânta, în Catedrala Mitropolitană, la praznicul Floriilor. Îi mulțumim Înaltpreasfințitului Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, pentru binecuvântarea de a susține acest concert și părintelui arhidiacon Eugen Goanță pentru invitație”, a spus dirijorul coralei, Florin-Nicolae Șincari.