Proiect social la Timişoara – Comitetele filantropice parohiale
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului, Sectorul social din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei a demarat un nou proiect intitulat “Comitetele filantropice parohiale – şansa asistenţei sociale în parohii”. Ca organizaţii ale credincioşilor,…
Apariţii editoriale
În cadrul Editurii Politehnice din Timişoara a apărut de curând lucrarea Treptele învinşilor învingători, sub îngrijirea Asociaţiei foştilor deţinuţi politici din România, filiala Timişoara. Lucrarea cuprinde 467 pagini şi un impresionant material constând din lucrările prezentate în cadrul…
Conferinţe prepascale
Facultatea de Teologie din Timişoara a organizat un nou ciclu de conferinţe prepascale. Astfel, joi 12 martie în Aula Magna s-a defăşurat prima conferinţă, în cadrul căreia Părintele lect. dr. Daniel Enea a susţinut expunerea cu titlul „Viziunea Sfântului Vasile cel Mare cu privire la filantropie”.…
Expoziţia “Patrimoniu din Banat” la Timişoara
Cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae, Muzeul de Artă din Timişoara, în colaborare cu Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timişoarei au inaugurat aseară la Palatul Baroc din Piaţa Unirii expoziţia cu tema “Patrimoniu din Banat – Un caiet de modele de zugrăvie din…
Orarul serviciilor religioase la catedrala mitropolitană
În perioada Sfântului şi Marelui Post orarul slujbelor religioase la catedrala mitropolitană este următorul: Duminică – 7 Utrenia – 10 Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare – 17 Vecernia Luni-Marţi – 7:30 Utrenia, Ceasurile şi Obedniţa – 9 Sfânta Liturghie a Darurilor…
Reluarea conferințelor A.S.C.O.R. – filiala Timişoara
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi – filiala Timişoara a reluat organizarea conferinţelor din cadrul cursului de spiritualitate şi cultură creştin ortodoxă, întrerupte în perioada vacanţei de iarnă. Astfel,…
Activităţi ale Societăţii femeilor creştin-ortodoxe din Timişoara
Vineri 6 martie, membrele Societăţii femeilor creştin-ortodoxe din Timişoara au participat la o întâlnire ecumenică de rugăciune la biserica reformată din piaţa Maria din Timişoara, cu ocazia Zilei mondiale de rugăciune a femeilor, dedicată anul acesta femeilor din Papua Noua Guinee. Membrele…
Să călătorim în Postul cel Mare împreună cu Sfântul Efrem Sirul
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Timişoara, vă invită să participaţi la o nouă întâlnire din cadrul „Cursului de Spiritualitate şi Cultură Creştin-Ortodoxă”. Invitatul, Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan (Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad), va susţine tema Să călătorim…
Hotărâri administrative
Consiliul Eparhial a decis în cadrul ultimei şedinţe din luna februarie următoarele: pensionarea începând cu data de 1 martie a preotului Victor Miţiga de la catedrala mitropolitană şi numirea cu aceeaşi dată în funcţia de administrator a preotului Eugen Murgu; transferul preotului Daniel Trăilă de…
Astăzi începe Postul Sfintelor Paşti sau Postul Mare
Credincioşii ortodocşi intră de astăzi, 2 martie a.c., în Postul cel Mare, perioadă ce precedă sărbătoarea Învierii Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. Cele şapte săptămâni reprezintă un timp în care toţi credincioşii se abţin de la mâncarea „de dulce“, adică: lapte, ouă, carne, peşte şi derivate…














































