Concert de colinde susținut de elevii Școlii Gimnaziale „Sfântul Antim Ivireanul”

În Sala „Capitol” a Filarmonicii Banatul din Timișoara a avut loc, Luni seara, tradiționalul concert de colinde, susținut de Corul Prologos al Școlii Gimnaziale „Sfântul Antim Ivireanul” și al Grădiniței „Troița”  din Timisoara. Programul celei de a VIII-a ediții a concertului a cuprins mai…

Citeşte în continuare »
  • 5 Dec 2017
  • 1,422 vizualizari

Seară de colinde la parohia Timișoara Viile Fabric

Prima duminică a lunii decembrie a fost una deosebită pentru credincioșii parohiei Timșoara Viile Fabric, întrucât două coruri prestigioase din Timișoara au vestit Nașterea Domnului prin colind.

Citeşte în continuare »
  • 5 Dec 2017
  • 1,159 vizualizari

A treia duminică din post, la Catedrala mitropolitană din Timișoara

Credincioșii timișoreni s-au bucurat în a treia duminică din postul Nașterii Domnului de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care a participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de un sobor de preoți și diaconi în Catedrala mitropolitană din Timișoara…

Citeşte în continuare »
  • 4 Dec 2017
  • 1,316 vizualizari

Ziua României, sărbătorită la Lugoj

Primăria Municipiului Lugoj, reprezentată de către Prof. Ing. Francisc Boldea şi Batalionul 183 Artilerie Mixtă ,,General Ion Dragalina”, reprezentată de către Col. Ion Teca au organizat vineri, 1 decembrie 2017, de la ora 10, la Monumentul  Unirii din centrul oraşului, o serie de manifestări…

Citeşte în continuare »
  • 2 Dec 2017
  • 1,321 vizualizari

Etapa finală a Concursului judeţean de cultură religioasă „Bucuria Naşterii Domnului în suflet de copil”, ediţia a V-a

De curând s-a încheiat etapa locală a Concursului judeţean de cultură religioasă „Bucuria Naşterii Domnului în suflet de copil”, ediţia a V-a. Sub îndrumarea profesorilor de religie, a învăţătorilor şi a preoţilor, aproximativ 1.465 de elevi de clasa a III-a, din 55 de şcoli şi parohii ale…

Citeşte în continuare »
  • 2 Dec 2017
  • 1,282 vizualizari

Timișorenii au serbat Ziua Națională a României

Mii de timișoreni au participat la manifestările religios-militare ce au avut loc în capitala Banatului, cu prilejul Zilei Naționale a României. La acestea au participat oficialităţi ale oraşului, reprezentanţi ai administraţiei publice naţionale, judeţene şi locale, veterani de război,…

Citeşte în continuare »
  • 1 Dec 2017
  • 1,327 vizualizari

Expoziția de fotografie ,,Lemnul de dincolo de cer” la Timișoara

Astăzi, 29  noiembrie,  la Centrul de informare turistică de pe strada Alba Iulia din Timişoara, a avut loc vernisajul expoziției de fotografie cu tema: ,,Lemnul de dincolo de cer”, cu bisericile de lemn din zona Făgetului.

Citeşte în continuare »
  • 29 Nov 2017
  • 1,325 vizualizari

Invitație

Mâine 29  noiembrie, orele 11,00  la Centrul de informare turistică de pe strada Alba Iulia din Timişoara, se va deschide expoziţia de fotografie cu tema: ,,Lemnul de dicolo de cer”, cu bisericile de lemn din zona Făgetului.

Citeşte în continuare »
  • 27 Nov 2017
  • 722 vizualizari

Evenimentul “Spiritualitate ortodoxă românească” la Universitatea de Vest din Timișoara

Astăzi, 27 noiembrie  în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Timișoara, Bd. Vasile Pârvan, nr. 4 a avut loc evenimentul “Spiritualitate ortodoxă românească”, organizat de Asociația Părinți pentru Ora de Religie filiala Timiș (APOR) în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș.…

Citeşte în continuare »
  • 27 Nov 2017
  • 1,261 vizualizari