† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare. …
Ultimele Ştiri 
Duminica Floriilor la catedrala mitropolitană din Timișoara
În Duminica Floriilor, mii de credincioși bănățeni au participat la Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După Dumnezeiasca Liturghie,…
Daruri pentru sute de copii
Parohia Giroc, Protopopiatul Timișoara I, a organizat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului cea de-a treia ediție a campaniei filantropice Lumină pentru copii. În cadrul acestei acțiuni, au fost pregătite peste 1000 de pachete cu…
Procesiunea Floriilor, la Timișoara – 8 aprilie 2023
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale Ioan, Mitropolitul Banatului, Centrul eparhial, în colaborare cu parohiile timişorene şi preoţii din eparhia noastră, va organiza sâmbătă, 8 aprilie 2023, începând cu orele 17,00, tradiţionala „Procesiune a Floriilor”. Programul procesiunii este…
Treninguri pentru copiii cu posibilități materiale reduse din Parohia Timișoara Dacia
În vinerea dinaintea Duminicii Floriilor cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan Mitropolitul Banatului la finalul slujbei de seară în Parohia Dacia din Timișoara a avut loc o acțiune social-caritativă prin care 100 de tineri cu posibiltăți materiale reduse au primit treninguri noi din…
Îngrijirea spirituală a vârstnicilor aflaţi în suferință – conferința susținută de către Pr. Octavian Blaga, preambul pentru urcușul spre Înviere
Programul Conferințelor Prepascale organizat în anul 2023 de către Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, dedicat temei anului omagial 2023: „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților…
Drama tinerilor Dănuț și Emanuel Linginari din parohia Fârdea
Vlăstare ale unei familii de oameni harnici și gospodari, dar cu venituri modeste, tinerii frați au fost nevoiți să lucreze în vacanțe și în timpul liber, ca zilieri, pentru a ajuta la întreținerea gospodăriei. Cu toate acestea, cei doi tineri, în vârstă de 18 și 21 de ani, au avut rezultate…
Sprijinul Mitropolitului Banatului pentru Spitalul Județean de Urgență din Reșița
În perioada premergătoare sfintelor sărbători de Paști, grija Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan s-a îndreptat spre Spitalul Județean de Urgență Reșița. În acest sens, unitatea medicală din județul Caraș-Severin, a beneficiat de o donație constând din câteva paturi speciale noi, destinate…

























































