Author Archives: admin
Festivalul „Cântecele Betleemului”, la Parohia Timișoara – Zona Dacia
Biserica cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” a Parohiei Timișoara-Zona Dacia a găzduit cea de-a XV-a ediție a festivalului coral de colinde „Cântecele Betleemului”. Moderatorul festivalului a fost părintele paroh Ioan Bude. Din partea Centrului eprhial a fost prezent părintele cons. Zaharia Pereș,…
Concertul de Crăciun „Vestim Nașterea”, ediția a XVI-a

S-a statornicit deja o tradiție frumoasă la Parohia Timișoara-Iosefin ca, în preajma sfintelor sărbători ale Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, să fie organizate activități pastorale și cultural-filantropice. Astfel, grupul de tineri al parohiei noastre, în cadrul întâlnirilor catehetice…
Festivalul Internațional de colinde „Leru-i, Doamne, Ler”, ediția a V-a
La Biserica Ortodoxă Sfântul Ștefan – Calea Martirilor, Timișoara și Piața Operei – Timișoara a avut loc, Duminică, 15 Decembrie, Festivalul Internațional de colinde „Leru-i, Doamne, Ler”, ediția a V-a. La această ediție a festivalului de colinde au susținut recitaluri următoarele formații…
Concursul județean „Colinde și datini de Crăciun”, ediția a XX-a
Perioada premergătoare sărbătorii Nașterii Domnului este, fără îndoială, una dintre cele mai bogate în datini și tradiții creștinești, care fac parte integrantă din cultura poporului român și care transmit valori perene, creând, totodată, punți de legătură între generațiile succesive de…
Festivalul „Cântecele Betleemului”, ediția a XV-a
Concert Caritabil de colinde al liceului Teologic „Sfântul Antim Ivireanul”

Aseară, 10 decembrie 2019 a avut loc concertul de Colinde al elevilor de la Liceul Teologic „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara la Filarmonica Banatul cu sala plină. Copiii au susținut un concert de zile mari, alcătuit din colinde tradiționale interpretate de corul de copii al școlii și…
- 11 Dec 2019
- 751 vizualizari
Concert de colinde la Lugoj
Duminică, 15 decembrie 2019 începând cu ora 18:00, în sala Teatrului Municipal „Traian Grozavescu” din Lugoj, va avea loc Concertul de colinde intitulat „Iată vin colindătorii!” organizat de Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi – filiala Lugoj în colaborare cu Protopopiatul Ortodox Român din…
Premiile Pro Cultura 2019, la Timișoara
Arhiepiscopia Timişoarei şi Consiliul Judeţean Timiş a organizat marţi, 10 decembrie a.c., festivitatea de premiere a reprezentanţilor culturii timişene cu merite deosebite în promovarea domeniului lor de activitate. …
ÎPS Ioan și ÎPS Timotei au binecuvântat Centrul de tineret din Parohia arădeană Fântânele
Concert caritabil la Parohia Timișoara-Mehala
În Duminica a 27-a după Rusalii, la Parohia Timișoara-Mehala, în biserica cu hramul „Înălțarea Domnului” a avut loc un concert caritabil susținut de corul și elevii Liceului Teologic Ortodox Sfântul Antim Ivireanul din Timișoara. Sute de credincioși din parohie au ascultat cu bucurie glasurile…






















































