Author Archives: admin
Slujire arhierească în parohia Timişoara- Fabric
Duminică, 22 iulie, credincioşii parohiei Timişoara- Fabric, protopopiatul Timişoara II, au aniversat împlinirea a 100 de ani de la zidirea bisericii cu hramul „ Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”. Cu acest prilej, a fost prezent în mijlocul lor Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul,…
100 de ani de la zidirea bisericii ortodoxe din cartierul timişorean Fabric
În aceste zile, credincioşii ortodocşi din cartierul timişorean Fabric îmbracă straie de sărbătoare, întrucât se împlinesc 100 de ani de la zidirea bisericii parohiale cu hramul „ Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”. Programul religios închinat hramului şi centenarului sfântului lăcaş a…
Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul prăznuit la Mănăstirile Dobrești și Românești
La 20 iulie, Mănăstirea Dobreşti, din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei, şi-a sărbătorit unul dintre ocrotitori, pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. Cu acest prilej, prin binecuvântarea ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Gurie,…
Examen pentru ocuparea postului vacant de preot paroh de la parohia Giroc
Luni, 30 iulie 2012, la Timişoara, se va desfăşura examenul de selecţie pentru ocuparea postului vacant de preot paroh de la parohia Giroc, protopopiatul Timişoara I. Programul examenului va debuta de la ora 7.00, cu oficierea Sfintei Litrughii la Catedrala mitropolitană şi va continua cu…
Un nou post de preot la parohia Cărpiniş, protopopiatul Timişoara I
Pe temeiul hotărârii Consiliului Eparhial din 28 iunie 2012, prin cele de faţă aducem la cunoştiinţă înfiinţarea postului II de preot la parohia Cărpiniş, protopopiatul Timişoara I. Cele de mai sus vor fi aduse la cunoştinţă preoţilor prin afişare la protopopiat, pentru ca cei care…
Nouă parohie vacantă
Consiliul Eparhial anunţă vacantarea postului de preot paroh de la parohia Gaiu Mic, protopopiatul Deta, cu biserică (1828) şi casă parohială recent renovată, având 89 de familii cu 185 credincioşi. Doritorii îşi pot depune dosarul de candidare la secţia bisericească a Centrului eparhial.
Început de slujire în Parohia Timişoara Blaşcovici
Duminica a VI-a după Rusalii a reprezentat un moment important pentru comunitatea din Parohia Timişoara-Blaşcovici, în această zi a fost slujită prima Sf. Liturghie locul unde se va construi viitoarea capelă parohială. Hramurile bisericii sunt “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de…
Liturghie arhierească în parohia Sânpetru Mare
Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a fost prezent duminică, 15 iulie, în parohia Sânpetru Mare din protopopiatul Sânnicolau Mare. Cu acest prilej, Ierarhul a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în capela cu hramul „ Sfântul Mare…
Publicaţia eparhială „Învierea” a îmbrăcat haină nouă
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Nicolae al Banatului şi prin purtarea de grijă a Preasfinţitului Episcop-vicar Paisie Lugojanul, publicaţia eparhială „Învierea” a îmbrăcat haină nouă, începând din luna iulie 2012 apărând un singur număr lunar, în format de revistă A4 color,…
Parohie vacantă
Consiliul Eparhial anunţă vacantarea postului de preot paroh de la parohia Topolovăţu Mare, protopopiatul Lugoj, cu biserică (1885) şi casă parohială, având 204 familii cu 571 credincioşi. Doritorii îşi pot depune dosarul de candidare la secţia bisericească a Centrului eparhial.














































