Author Archives: admin
Ziua Imnului Național
În conformitate cu Legea nr. 99/1998, ziua de 29 iulie, a fost proclamată Ziua Imnului Național al României – Deșteaptă-te române! și reprezintă simbolul unității Revoluției Române din 1848. În această zi, zeci de timișoreni s-au adunat în Piața Libertății pentru a se bucura de ceremonialul la…
Ziua Județului Timiș
Pe data de 28 iulie 2023, timișorenii și locuitorii județului Timiș au sărbătorit 104 ani de administrație românească în Banat. Cu acest prilej, Administrația județeană a organizat, în sala multifuncțională a instituției, un moment festiv la care au participat consilieri județeni, reprezentanți ai…
TABĂRA NAȚIONALĂ DE TINERET “TRADIȚIE ȘI NOUTATE” A DEBUTAT ASTĂZI LA TIMIȘOARA

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatul, a debutat la Timișoara a V-a ediție a taberei de tineret “Tradiție și noutate”, care își propune promovarea valorilor de credință în rândul celor tineri, într-un context deplin actualizat în…
- 25 Jul 2023
- 1,492 vizualizari
Călătorie spirituală la mănăstirile Dobrești, Românești și Luncanii de Sus
Parohia Timișoara Iosefin organizează periodic pelerinaje la mai multe locuri sfinte și mănăstiri, atât în țară, cât și peste hotare, aceste călătorii duhovnicești fiind un bun prilej pentru credincioși de a aprofunda cunoștințele în materie de credință, de a înmulți rugăciunea și de a spori…
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, prăznuit de bănățeni
Cu ocazia sărbătorii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, două vetre monahale bănățene și-au sărbătorit hramul: Mănăstirea Românești și Mănăstirea Dobrești. Sute de pelerini din întreg Banatul şi-au îndreptat paşii spre Mănăstirea Româneşti, ctitorie a patriarhului Miron Cristea. În mijlocul…
Tabăra Ortodoxă a Bucuriei!
Cu binecuvântarea Înalpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Mănăstirea Ortodoxă Ucraineană „Sfânta Treime” Pereu (Pr. Dr. Nicolae Danco, inițiatorul taberei) și Parohia Ortodoxă Română Tapia cu hramul „Sf.…
TREIZECI DE ANI DE LA TÂRNOSIREA BISERICII ORTODOXE UCRAINIENE DIN LUGOJ
Anul acesta se împlinesc 30 de ani (1993-2023) de la târnosirea bisericii ortodoxe ucrainene ,,Sf. Întocmai cu Apostolii, marele cneaz Vladimir și Sf. Ierarh Petru Movilă” din Lugoj, centrul duhovnicesc al ucrainenilor ortodocși din Banat. Abia după Revoluția din 1989 au reușit…




















































