Catedrala Arhiepiscopală din Arad și-a sărbătorit hramul. Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a împlinit 90 de ani de viață și 50 de ani de arhierie

Catedrala Arhiepiscopală din Arad, cu hramurile „Sfânta Treime” și „Sfântul Ierarh Nicolae”, a îmbrăcat haine de sărbătoare luni, 1 iunie 2026, în Lunea Rusaliilor. Praznicul Sfintei Treimi a fost cinstit printr-o Sfântă Liturghie arhierească, la care au luat parte numeroși credincioși.…

Citeşte în continuare »
  • 1 Jun 2026
  • 8,341 vizualizari

Binecuvântare arhierească pentru parohia Liebling

În ziua praznicului Pogorârii Sfântului Duh, la ceasul Vecerniei, credincioșii parohiei Liebling au avut marea bucurie duhovnicească de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care a poposit pentru a binecuvânta lucrările săvârșite la noul locaș de cult…

Citeşte în continuare »
  • 1 Jun 2026
  • 2,787 vizualizari

Persoane private de libertate, în pelerinaj la Mănăstirea „Buna Vestire” din Sânandrei

În contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine, Societatea Femeilor Creștin-Ortodoxe din Timișoara, în parteneriat cu Penitenciarul Timișoara și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a organizat, pe 25 mai 2026, un pelerinaj dedicat unui grup de…

Citeşte în continuare »
  • 1 Jun 2026
  • 6,807 vizualizari

Militarii lugojeni, alături de copiii de la Centrul ,,Sfântul Nicolae”

Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, militarii lugojeni, în colaborare cu Asociația Militar Culturală „Sfântul Gheorghe” Lugoj, au desfășurat o acțiune filantropică dedicată copiilor de la Centrul de Zi pentru Copii „Sfântul Nicolae”, coordonat de părintele Cristian Cerbu. Cei 25 de…

Citeşte în continuare »
  • 1 Jun 2026
  • 455 vizualizari

Sfânta Treime, sărbătorită la Schitul Ierșnic

Luni, 1 iunie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, preoți și credincioși din Protopopiatul Făget au sărbătorit hramul Schitului „Sfânta Treime” din Ierșnic. Deși mult așteptatele „ploi ale Rusaliilor” au căzut peste satele bănățene, peste 60 de credincioși au…

Citeşte în continuare »
  • 1 Jun 2026
  • 664 vizualizari

Praznicul Cinzecimii, sărbătorit la Catedrala Mitropolitană din Timișoara

Sute de credincioși au participat duminică, 31 mai 2026, la slujbele dedicate Praznicului Pogorârii Sfântului Duh, oficiate la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului. La Sfânta…

Citeşte în continuare »
  • 31 May 2026
  • 3,000 vizualizari

Preotul pensionar Adrian-Zamfir Groza a trecut la Domnul

În seara zilei de vineri, 29 mai 2026, după suferințe îndelungate, preotul pensionar Adrian-Zamfir Groza și-a început călătoria spre Cer. Părintele Zamfir s-a născut la 21 februarie 1940, în localitatea Găvojdia, în familia preotului Adrian și Ligia Groza. Atât din partea tatălui, cât și a mamei,…

Citeşte în continuare »
  • 31 May 2026
  • 1,791 vizualizari

Daruri de 1 iunie pentru copiii Parohiei Dacia din Timișoara

În pragul sărbătorii Rusaliilor, dar și în apropierea Zilei Internaționale a Copilului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, în Parohia Dacia din Timișoara a avut loc o acțiune social-caritativă prin care peste 60 de tineri cu posibilități materiale reduse au…

Citeşte în continuare »
  • 30 May 2026
  • 2,403 vizualizari

Cateheză demonstrativă despre prietenie, la Biserica Martirilor din Timișoara

Miercuri, 27 mai 2026, la Biserica Martirilor din Timișoara a fost susținută cateheza demonstrativă cu tema „Prietenia în viața tinerilor creștini”. Preotul Alin Cuza, slujitor la Parohia Ortodoxă „Sfântul Ștefan” din Timișoara – Calea Martirilor, împreună cu părintele profesor Cristian…

Citeşte în continuare »
  • 29 May 2026
  • 751 vizualizari

Curs festiv pentru absolvenții Liceului Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara

Elevii claselor a XII-a Teologie și Științele Naturii de la Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara au participat astăzi la cursul festiv de absolvire a liceului, un moment deosebit, încărcat de emoție și recunoștință. Într-o atmosferă solemnă și plină de bucurie,…

Citeşte în continuare »
  • 28 May 2026
  • 3,009 vizualizari