95 de elevi de excepție, premiați pentru rezultate deosebite, de către parohia Timișoara Viile Fabric
Luni, 29 iunie a.c., de hramul bisericii parohiale „Sf. Ap. Petru și Pavel”, Sfânta Liturghie a fost săvârșită la altarul de vară al parohiei, de către un sobor de preoți. În cadrul slujbei au fost înălțate rugăciuni speciale pentru elevii care susțin în aceste zile examenul de maturitate, ce le…
- 29 Jun 2026
- 3,371 vizualizari
Hramul Parohiei Timișoara-Plopi, prilej de sărbătoare și promovare a Facultății de Teologie din Timișoara
În ziua de prăznuire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Parohia Ortodoxă Timișoara-Plopi, din cadrul Protopopiatului Timișoara II, și-a sărbătorit hramul în rugăciune și comuniune, alături de numeroși credincioși și invitați. Manifestările religioase au debutat în ajunul sărbătorii cu slujba…
Tabăra urbană „După-amiezi cu rost” – timp binecuvântat de formare, rugăciune și învățare pentru copii
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, la Parohia Timișoara Viile Fabric, în cadrul Centrului Comunitar parohial, s-a desfășurat, în perioada 24–26 iunie a.c., prima ediție a Taberei urbane „După-amiezi cu rost”, în cadrul căreia elevii participanți au avut parte de zile…
- 28 Jun 2026
- 2,280 vizualizari
Liturghie arhierească și ultim omagiu pentru Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul
În Duminica a IV-a după Rusalii, la Catedrala Veche din Arad a fost săvârșită Sfânta Liturghie arhierească, în cadrul căreia au fost înălțate rugăciuni pentru odihna sufletului vrednicului de pomenire Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, fost Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Sfânta…
Slujba Stâlpilor pentru Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, oficiată la Catedrala Veche din Arad
În Catedrala Veche din Arad a fost săvârșită sâmbătă seara, Slujba Stâlpilor pentru odihna sufletului Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul. La momentul de rugăciune au participat mai mulți ierarhi, preoți, diaconi și sute de credincioși veniți să-i aducă un ultim omagiu fostului Episcop-vicar…
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a trecut la cele veșnice
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a trecut la cele veșnice la vârsta de 54 de ani, după o lungă și grea suferință, în ziua de vineri, 26 iunie 2026. Date biografice: Preasfinția Sa s-a născut la data de 12 februarie 1972, din părinții Costache…
Preotul pensionar Silvian Rotariu, s-a mutat la cer
Vineri, 26 iunie 2026, în localitatea Utvin, județul Timiș, a trecut la cele veșnice, în urma unor probleme de sănătate, părintele Silvian Rotariu, preot pensionar al parohiei Utvin. Fiu de preot, părintele Silvian Rotariu s-a născut la 12 decembrie 1940, în localitatea Vucova, județul Timiș,…
Ziua Drapelului Național, sărbătorită la Timișoara
Ziua Drapelului Național al României a fost sărbătorită vineri, 26 iunie 2026, la Timișoara, printr-o ceremonie militară și religioasă. Încă din seara zilei de joi, 25 iunie, drapelul a fost coborât de pe catarg pe semnalul „Stingerea” al muzicii militare, iar noul drapel a fost depus pentru…
Promovarea Programului de Studii de Teologie Ortodoxă din cadrul Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie în Parohia Ghiroda Nouă
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, în ziua praznicului Nașterii Sfântului și Slăvitului Proroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul timișorean…
Hramul Mănăstirii Morisena
Miercuri, 24 iunie, de praznicul Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Mănăstirea Morisena din Cenad și-a sărbătorit hramul. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe altarul de vară din incinta mănăstirii de un sobor…
























































