Precizare privind conferințele realizate de așa zișii „monahi mărturisitori” aghioriți

În zilele ce au trecut, 9-12 octombrie 2016, au avut loc o serie de conferințe organizate și popularizate de anumite asociații laice (Oradea, Beiuș, Piatra Neamț). Aceste conferințe vor fi organizate și în zilele ce urmează în alte orașe ale țării.

Citeşte în continuare »
  • 13 Oct 2016
  • 504 vizualizari

Pastorală de Crăciun 2014

pastorala_2014

DANIEL

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

LOCŢIITOR DE ARHIEPISCOP AL TIMIȘOAREI ȘI DE MITROPOLIT AL BANATULUI 

 

 

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL,

PREACUCERNICULUI CLER

ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI

DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR

HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA HRISTOS-DOMNUL NOSTRU,

IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

„Hristos Se naşte, slăviţi-L,

Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L,

Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!”

(din Catavasiile Naşterii Domnului)

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Aceste cuvinte de îndemn duhovnicesc, pe care le auzim cântându-se în sfintele noastre biserici cu prilejul marelui praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, ne cheamă pe toţi la întâlnirea sfântă şi mântuitoare cu Însuşi Iisus Hristos, Cel ce „plecând cerurile S-a pogorât şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei, fără schimbare, ca într-Însul să înnoiască pe Adam cel stricat prin păcat”[1].

Taina Întrupării Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om din iubire nesfârşită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Sfântul Evanghelist Ioan, supranumit Teologul sau Apostolul iubirii, copleşit de măreţia iubirii divine milostive, spune că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).

Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este, aşadar, mai întâi de toate, sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni. Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om, pentru a dărui oamenilor, păcătoşi şi muritori, iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. Pe cât a coborât El la noi, pe atât ne-a deschis nouă drum ca să ne înălţăm spre El.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii au meditat adânc asupra înţelesului Tainei Întrupării şi Naşterii ca om a Fiului veşnic al lui Dumnezeu, „Care, fără de început fiind, primeşte început, născându-Se cu Trup în Betleem”[2], şi, „neîncăput fiind, încape în pântece şi vine să Se nască pentru noi, din pântece de mamă”[3], după cum ne vestesc cântările sărbătorii Naşterii Domnului.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „prin iubirea Sa mai presus de minte şi nesfârşită pentru om, Dumnezeu a devenit cu adevărat şi prin natură tocmai ceea ce iubea”[4], adică om, iar în altă parte, acelaşi Sfânt Părinte ne învaţă că Dumnezeu Cuvântul „a binevoit a Se întrupa pentru a ne învăţa, în limba noastră omenească şi prin pilde, cunoaşterea care depăşeşte orice limbaj, lucrurile sfinte şi ascunse (…), dar şi pentru că El, din iubire pentru noi, se ascunde tainic în esenţa spirituală a fiinţelor create, ca şi în litere, prezent întreg în fiecare şi în toată slava Sa (…)[5].

Aşadar, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul păcătos şi muritor să fie ridicat din păcat şi moarte, să devină sfânt şi să trăiască veşnic, deoarece el a fost la început creat după chipul lui Dumnezeu Cel Sfânt şi veşnic viu. Prin lucrarea Sa mântuitoare, de unire a omului muritor cu Dumnezeu Cel veşnic, Iisus Hristos vindecă şi curăţeşte firea umană de ceea ce îi este nesănătos şi nefiresc, adică păcatul şi moartea, survenite ca urmare a despărţirii omului de Dumnezeu prin neascultare, neînfrânare şi nepocăinţă (cf. Facerea 2, 17 şi Romani 6, 23 ).

În acest sens, Pruncul Iisus, Dumnezeu-Copilul, Se naşte fără de păcat, dar creşte, vieţuieşte şi se luptă într-o lume profund marcată de păcat şi de forme ale morţii spirituale şi fizice. Primit cu bucurie în Betleem de îngeri, de păstori şi de magii de la Răsărit, El este, pe de altă parte, prigonit de regele Irod, care caută să-L ucidă. Mai târziu, când va începe activitatea Sa publică, Iisus devine iubit de mulţimile de oameni pe care-i luminează şi hrăneşte spiritual cu Evanghelia iubirii veşnice şi îi vindecă de boli, de patimi şi de pătimiri, prin harul Său, dătător de viaţă sfântă.

Prin însuşi felul Său de-a vorbi, de-a trăi şi făptui, Iisus Hristos ne arată că El este în mod deplin Omul pentru oameni, fiindcă este în mod deplin Omul pentru Dumnezeu, sau mai precis El este Dumnezeu-Omul, măsura supremă a umanului sfinţit şi înveşnicit, capabil de iubire infinită şi viaţă eternă.

Iisus Hristos, născut dintr-o mamă-fecioară, săracă şi smerită, într-o peşteră modestă, va fi tot timpul smerit şi sărac material, dar bogat şi statornic în puritate, sfinţenie şi iubire milostivă. Model suprem şi promotor constant al adevărului şi al dreptăţii, al smereniei şi al iertării, al păcii şi al iubirii milostive, Mântuitorul Iisus Hristos vrea să vindece şi să elibereze pe om de ceea ce îl degradează şi îl dezumanizează: mândria, minciuna, lăcomia, nedreptatea, ipocrizia şi viclenia, violenţa şi ura. De aceea, El fericeşte pe cei smeriţi, pe cei ce îşi plâng propriile păcate, pe cei blânzi, pe cei însetaţi de dreptate, pe cei milostivi, pe cei curaţi cu inima şi pe cei făcători de pace (cf. Matei 5, 3-12). De fapt, Hristos-Domnul ne arată ce este inuman şi ce este uman, ce determină pe om să cadă şi să decadă, dar şi ce ajută pe om să se înalţe în bunătate şi sfinţenie şi să devină mai uman, adică să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu Cel Sfânt şi Bun.

El nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu (cf. Iezechiel 18, 23; 33, 11). El voieşte ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (1 Timotei 2, 4). De aceea, Iisus laudă pe oamenii buni şi drepţi, iar pe cei răi şi păcătoşi îi cheamă la pocăinţă şi îndreptare, la vindecare şi ridicare, pentru dobândirea iertării, a mântuirii şi a vieţii veşnice.

Un imn al spiritualităţii creştine de la începutul secolului al II-lea exprimă acest adevăr astfel:

„Dragostea Sa pentru mine a smerit slava Sa.

S-a făcut asemenea mie, pentru ca eu Să-L primesc,

S-a făcut asemenea mie, pentru ca eu să îmbrac haina Sa.

Nu mi-a fost teamă văzându-L, căci El este pentru mine Milostivirea.

El a luat firea mea pentru ca eu să-L descopăr,

A luat faţa mea, pentru ca eu să nu-mi întorc faţa de la El[6].

Devenind Om, Fiul lui Dumnezeu a luat firea noastră căzută, cu toate slăbiciunile sau afectele sale, adică: foamea, oboseala, suferinţa, teama de durere şi moartea. Deşi El a trăit ca om între oameni, Iisus nu a săvârşit totuşi păcatul, adică slăbiciunile firii Sale umane nu au devenit niciodată pentru El motive pentru a Se îndepărta de voinţa lui Dumnezeu, nici pentru a încălca legea iubirii de Dumnezeu şi de aproapele, această lege a iubirii smerite şi milostive care reprezintă specificul persoanei umane în calitate de fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu sau al comuniunii treimice de viaţă şi iubire eternă.

Iubiţi fraţi şi surori,

Hristos-Domnul S-a făcut purtător de trup pământesc, ca pe noi, oamenii, să ne facă purtători de Duh Sfânt ceresc. El S-a făcut Om, ca pe noi, oamenii, să ne îndumnezeiască prin har. Fiul preaslăvit al lui Dumnezeu S-a făcut Fiul smerit al Omului, ca pe noi, oamenii, să ne înalţe la demnitatea şi slava de fii duhovniceşti ai lui Dumnezeu, după cum spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, prin cuvintele: „Şi celor câţi L-au primit, care cred în Numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12-13). Hristos a coborât din ceruri, S-a zămislit din pântecele unei femei fecioare şi S-a născut într-o peşteră, în interiorul pământului, ca pe noi oamenii să ne înalţe prin har în interiorul Împărăţiei cerurilor, în intimitatea iubirii Preasfintei Treimi.

Taina întrupării lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, despre care Sfântul Ioan Damaschin spune că e „singurul lucru nou sub soare”, este cântată cu fior sfânt în toate cântările bisericeşti ortodoxe, arătându-ne mai lămurit că rostul Întrupării Fiului lui Dumnezeu este sfinţirea omului şi participarea lui la viaţa veşnică: „Veniţi, credincioşilor, să ne înălţăm dumnezeieşte şi să vedem cu adevărat dumnezeiasca pogorâre de sus în Betleem şi curăţindu-ne mintea prin viaţă curată să aducem în loc de mir fapte bune; să pregătim prin credinţă intrarea sărbătorii Naşterii şi cu cei de sus să strigăm: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, Celui în Treime, prin Care S-a arătat între oameni bunăvoirea mântuind pe Adam din blestemul cel dintâi, ca un iubitor de oameni!”[7].

Taina coborârii Fiului lui Dumnezeu în lume şi a apropierii Lui maxime de noi, oamenii, ne cheamă să ne ridicăm şi să ne apropiem şi noi de El, să-L întâmpinăm în viaţa noastră, prin dreaptă credinţă, prin rugăciune, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine şi prin fapte bune. Să-L întâmpinăm pe Hristos în sufletul şi în casele noastre şi să ne bucurăm de lumina sărbătorii!

Hristos-Domnul, plecând Cerurile şi pogorându-Se întru smerenie,vine şi astăzi la noi în multe forme, ca un călător sau pelerin necunoscut, prin chipurile smerite ale oamenilor săraci, ale copiilor orfani şi ale bătrânilor abandonaţi, ale bolnavilor suferinzi şi singuri, ale oamenilor îndoliaţi şi întristaţi, ale oamenilor flămânzi şi fără de adăpost (cf. Matei 25, 31-46).

În viaţa noastră de fiecare zi, dar mai ales în aceste zile de sărbătoare, să oferim celor din jurul nostru daruri şi semne ale bucuriei. Să aducem bucurie în casele şi în sufletele în care se află tristeţe şi singurătate, boală şi sărăcie, suferinţă şi înstrăinare. Să răspundem iubirii nemărginite a lui Hristos, Cel Care a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru mântuirea oamenilor, cu fapte ale iubirii noastre frăţeşti, ştiind că adevărata credinţă este credinţa „lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6).

Să nu uităm în rugăciunile noastre şi în faptele iubirii noastre frăţeşti de Crăciun şi de Anul Nou nici pe fraţii noştri români care se află departe de ţară şi de casă, dincolo de graniţele României. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să le dăruiască ajutor în viaţă şi în păstrarea şi cultivarea credinţei ortodoxe şi a spiritualităţii româneşti, pentru ca munca sau studiul lor în străinătate să nu devină îndepărtare sau înstrăinare spirituală de cei dragi ai lor din România.

Drept-măritori creştini,

În noaptea de 31 decembrie 2014 spre 1 ianuarie 2015 şi în ziua de Anul Nou să înălţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul 2014 care a trecut şi să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună și folositoare din anul nou în care intrăm.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2015 drept Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, a fost cel mai mare predicator al Bisericii Ortodoxe. El a apărat şi promovat sfinţenia şi demnitatea familiei, lumina şi virtuțile vieţii monahale şi lucrarea filantropică a Bisericii în societate. A fost nu doar un mare tâlcuitor al Sfintei Scripturi, ci şi un luptător pentru demnitatea fiinţei umane, pentru dreptate şi sfinţenie. Dascăl al pocăinţei, al rugăciunii şi al milosteniei, Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă cum să ne îmbogăţim prin milostenie, adunând comori în ceruri. Prin milostenie, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, facem cea mai bună investiţie, asigurăm darul nostru pentru eternitate, deoarece toate darurile şi investiţiile lumeşti sunt în orice clipă în primejdie de a se pierde. Numai darurile pe care le oferim lui Dumnezeu şi săracilor nu sunt în primejdie de a fi furate sau distruse, ci ele aduc la timpul potrivit roade cereşti şi lumină dumnezeiască, adică viaţă şi fericire veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu.

Din perspectiva lumii secularizate de astăzi, în care primează agonisirea de bunuri materiale trecătoare şi individualismul egoist în detrimentul cultivării virtuţilor creștine, ca iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, sfinţenia şi smerenia, se simte tot mai mult nevoia unei lucrări pastoral-misionare comune, pentru a intensifica păstrarea identităţii creştine prin cunoaşterea vieţii sfinţilor ca modele duhovniceşti, pentru a spori în credinţă şi fapte bune spre asemănarea omului cu Dumnezeu Cel milostiv şi sfânt.

Sperăm că toate aceste valori ne vor ajuta să zidim duhovniceşte Biserica din suflete, dar şi să contribuim mai mult la construirea Catedralei Mântuirii Neamului, ideal sfânt al multor generații, dacă ne gândim că anul acesta s-au împlinit 130 de ani (1884-2014) de când regele Carol I a promulgat Legea Catedralei, care însă abia acum se construiește concret, ea fiind o necesitate practică şi un simbol al demnităţii noastre naţionale.

În aceste zile de sărbătoare şi bucurie sfântă pentru viaţa noastră creştină, vă îndemnăm pe toţi, cu părintească şi frăţească dragoste în Hristos, să arătaţi lumina dreptei credinţe şi a faptelor bune pretutindeni unde vă aflaţi, să împărtăşiţi şi altora bucuria sfintelor sărbători ale Crăciunului, Botezului Domnului şi Anului Nou!

Tuturor vă adresăm urările tradiţionale: Sărbători fericite! şi La mulţi ani!

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!”

(2 Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
cu părinteşti binecuvântări,

DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 


[1] Mineiul pe Decembrie, ziua a 25-a Litia, stihira 4, alcătuire a lui Ioan Monahul, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 434.

[2] Mineiul pe Decembrie, Tropar – Cântarea I, Canonul Înainteprăznuirii, p. 368.

[3] Mineiul pe Decembrie, Tropar – Cântarea a VI-a, Canonul Înainteprăznuirii, p. 373.

[4] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006, p. 78.

[5] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, PG 91, pp. 1285-1288, apud Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Comori ale Ortodoxiei, Ed. TRINITAS, Iaşi, 2007, pp. 278-279.

[6] Odes de Salomon, 7 (The Odes and Psalms of Solomon, R. Harris, A. Mingana (eds), II, 240-241), citat de Olivier Clément, Sources, p. 37, apudDaniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Comori ale Ortodoxiei, Ed. TRINITAS, Iaşi, 2007, p. 281.

[7] Mineiul pe Decembrie, Rânduiala Ceasurilor împărătești, Ceasul al VI-lea, stihiră glasul 1, p. 415.

Citeşte în continuare »
  • 25 Dec 2014
  • 529 vizualizari

Cine este noul Mitropolit al Banatului

IPS_Ioan_Selejan

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan Selejan, Mitropolitul ales al Banatului, s-a născut pe 14 noiembrie 1951, în localitatea Pietrani din judeţul Bihor, fiind al patrulea copil al familiei.

 

A absolvit Liceul „Constantin Brâncuşi” din Oradea și Facultatea de Instalaţii şi Automatizări din Bucureşti. După 4 ani de la terminarea studiilor universitare merge la Mănăstirea gorjeană Lainici, unde îmbrățișează viața de monah. Urmează cursurile Seminarului Teologic din Craiova, iar 1990 absolvă Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu. În același an este hirotonit ierodiancon la Mănăstirea Lainici și ieromonah la Tismana.

 

Între anii 1990 și 1994 a fost stareţ al Mănăstirii Lainici. Își continuă studiile teologice la Institutul Biblic din Ierusalim, unde a urmat două doctorate: unul în Studii Biblice şi altul în Egiptologie şi Orientalistică.

 

În anul 1994 a fost hirotesit arhimandrit şi numit Superior al Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim.

 

Adunarea Naţională Bisericească, în şedinţa din 11 ianuarie 1994, a hotărât înfiinţarea Episcopiei Covasnei şi Harghitei iar Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a fost ales episcop al acestei Eparhii pe 12 iulie, în același an.

 

În 20 de slujire în acest colț de țară, episcopul Ioan a reușit cu multă jertfă și credință să păstreze neîntinată conștiința de neam român ortodox, a știut să păstreze un dialog deschis și corect cu cei de altă credință și naționalitate. Pentru tăria și curajul său mărturistior în acest ținut unde românii sunt minoritari, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop onorific.

 

A înființat și restaurat mai multe locașuri de cult, a înființat mai multe instituții culturale menite să susțină educația românilor și păstrarea tradițiilor. Înaltpreasfinția Sa are și o bogată activitate editorială, publicând de-a lungul timpului sute articole și mai multe cărți. A participat la conferințe naționale sau internaționale și a reprezentat, de mai multe ori, Biserica Ortodoxă Română la întruniri internaționale. A primit numeroase premii și distincții iar în 2001 i s-a conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Comandor din partea Președintelui României pentru „slujirea cu cinste, evlavie şi dragoste de oameni a Cuvântului lui Dumnezeu”.

Sura: basilica.ro

Citeşte în continuare »
  • 19 Dec 2014
  • 4,592 vizualizari

Hotărâri ale Sfântului Sinod pentru susţinerea orei de Religie în învăţământul public

slide_edu

Întrunit în şedinţă de lucru la Reşedinţa patriarhală în zilele de 16 şi 17 decembrie 2014, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act cu îngrijorare de decizia discriminatorie şi umilitoare pentru ora deReligie a Curţii Constituţionale a României din 12 noiembrie 2014. În acest context, Sfântul Sinod a hotărât:

–   Informarea de către Centrele eparhiale a profesorilor de religie şi a părinţilor că până la adoptarea de către Parlamentul României a unei noi forme a Legii Educaţiei Naţionale (nr. 1/2011) statutul consacrat al orei de Religie rămâne nemodificat. Profesorii de religie şi părinţii trebuie să facă publice cazurile din şcoli în care se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de Religie.

–  Încheierea de parteneriate între parohii şi şcoli pentru dezvoltarea cooperării cu scopul ajutorării elevilor din familii sărace sau cu risc de abandon şcolar şi pentru susţinerea şi îmbunătăţirea predării orei de Religie.

–    Aprobarea iniţiativei părinţilor de înfiinţare a Asociaţiei Părinţi pentru ora de Religie (APOR), cu filiale la nivel local.

–   Solicitarea de către Patriarhia Română a convocării unei întruniri extraordinare a Consiliului Consultativ al Cultelor din România pentru stabilirea unor măsuri şi acţiuni comune tuturor Cultelor în vederea susţinerii statutului actual al orei de Religie în învăţământul de Stat.

Sfântul Sinod a hotărât cooperarea cu Ministerul Sănătăţii pentru prevenirea bolilor şi ajutorarea bolnavilor, precum şi susţinerea demersurilor Colegiului Medicilor din România pe lângă autorităţile abilitate pentru identificarea unei metode alternative ca răspuns la solicitările acelor pacienţi care din motive de conştiinţă sau religioase refuză Cardul Naţional de Sănătate.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHEI ROMÂNE

Citeşte în continuare »
  • 19 Dec 2014
  • 406 vizualizari

Slujbe de pomenire pentru eroii din Decembrie 1989

La comemorarea a 25 de ani de la reprimarea eroilor revoluționari din Timişoara, miercuri, 17 decembrie 2014, de la ora 12.00, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile Patriarhiei Române vor suna clopotele în semn de recunoştinţă şi se vor înălţa rugăciuni de pomenire pentru primii eroi revoluţionari, care s-au jertfit pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român asuprit de regimul comunist.

Luni, 22 decembrie 2014, de la ora 12.00, în toate locaşurile de cult ortodoxe din Patriarhia Română vor fi trase clopotele şi va fi oficiată o slujbă de pomenire a eroilor din Bucureşti şi alte localităţi ale ţării, care acum 25 de ani s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

De asemenea, în perioada 17 – 23 decembrie 2014, la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor din decembrie 1989 din întreaga ţară, ierarhi, preoţi şi diaconi vor oficia slujbe de pomenire a celor care şi-au jertfit viaţa în urmă cu 25 de ani.

În Bucureşti, slujbe de pomenire ale eroilor din Decembrie 1989 vor fi oficiate la troiţa din cimitirul Eroilor Tineri, troiţele de la Piaţa Universităţii şi Piaţa Romană, Monumentul pentru cinstirea Eroilor Revoluţiei, Radio, Televiziune, Monumentul Eroilor Jandarmi – Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni etc.

Sursa: basilica.ro

Citeşte în continuare »
  • 15 Dec 2014
  • 288 vizualizari

Festivalul de colinde “Vestim Nașterea”

DSC_9753

Duminică, 14 decembrie, biserica cu hramul “Naşterea Maicii Domnului” a Parohiei Timișoara Iosefin a găzduit cea de-a 11-a ediţie a festivalului de colinde ”Vestim Nașterea”. Evenimentul a reunit mai multe formaţii corale de copii din Timişoara: Grupul ”Flores” al Palatului Copiilor din Timișoara, condus de prof. Nicolae Pușcașu şi Corul de copii al Parohiei Iosefin, dirijat de prof. Adina Botezatu. Alături de aceştia, au susţinut un program artistic şi un grup de elevi din Banatul sârbesc din localitatea Sălcia. În deschiderea festivalului corul “Doina Banatului” al  Parohiei Timişoara-Iosefin, dirijat de prof. Florin-Nicolae Șincari a susţinut un recital de colinde. Alături de clericii şi enoriaşii parohiei, la festival au luat parte numeroşi credincioşi din oraş, dar şi părinţi şi rude ai micilor artişti. În final, toţi copiii au fost răsplătiţi cu aplauze din partea publicului şi cu daruri speciale din partea organizatorilor. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timișoarei, Parohia Ortodoxă Română Timișoara Iosefin și Fundația “Preot Ioan Olariu”.

DSC_9792 DSC_9772 DSC_9775

Citeşte în continuare »
  • 15 Dec 2014
  • 405 vizualizari

Concursul judeţean de colinde şi datini de Crăciun

_DSC0041

Sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 9:00, la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu“ din Timişoara se va desfăşura Concursul judeţean de colinde şi datini de Crăciun, ajuns la cea de-a 15-a ediţie. Vor participa formaţii corale, grupuri vocale, tineri solişti şi instrumentişti din întreg judeţul Timiş. Evenimentul se desfăşoară la iniţiativa profesorilor de religie din judeţ şi se adresează elevilor din clasele primare, gimnaziale şi liceale, având ca scop reînvierea datinilor de Crăciun. Ultima parte a concursului va fi rezervată datinilor şi obiceiurilor de Crăciun, precum şi scenetelor religioase dedicate Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.  Concursul judeţean de colinde şi datini de Crăciun este organizat de Inspectoratul Şcolar al judeţului Timiş şi Mitropolia Banatului.

_DSC0107 _DSC0106 _DSC0103 _DSC0100 _DSC0085 _DSC0058 _DSC0078 _DSC0081 _DSC0083

Citeşte în continuare »
  • 14 Dec 2014
  • 260 vizualizari

Parohii vacante

1. Prin cele de faţă facem cunoscut că pentru ocuparea postului vacant de preot paroh de la parohia Timişoara Aeroport, protopopiatul Timişoara II, potrivit Statutului de Organizare şi Funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române şi hotărârilor Sfântului Sinod nr. 3227/1991 şi 511/1992, se va organiza examenul de selecţie stabilit. Dosarele preoţilor candidaţi se vor depune la oficiile protopopeşti, la Centrul eparhial  înaintându-se numai cele care întrunesc condiţiile statutare şi regulamentare.

Citeşte în continuare »
  • 5 Dec 2014
  • 1,283 vizualizari

Intrarea în biserică a Maicii Domnului, rod al făgăduinţei

Vovidenia

Intrarea în biserică a Maicii Domnului este sărbătoarea care anticipează marele praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Numită în popor Vovidenia sau Ovedenia, această sărbătoare aminteşte de ziua în care Sfinţii Ioachim şi Ana au adus pe fiica lor Maria la Templul din Ierusalim, unde a rămas până la vârsta de 15 ani. Este cel mai nou dintre praznicele închinate Fecioarei Maria, luând naştere în secolul al VI-lea.

În fiecare an, la 21 noiembrie, creştinătatea prăznuieşte momentul în care Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana au adus-o la Templul din Ierusalim şi au închinat-o lui Dumnezeu pe fiica lor, Maria, cea care a devenit Născătoarea de Dumnezeu. Ioachim şi Ana au împlinit astfel promisiunea făcută în rugăciunile lor către Dumnezeu, că dacă vor fi binecuvântaţi la bătrâneţe cu un copil, îl vor dărui Lui.

Cei doi erau foarte afectaţi. Deoarece nu aveau copii, erau consideraţi de societatea de atunci pedepsiţi de Dumnezeu. Sfinţii Părinţi şi Sfânta Tradiţie vorbesc şi despre un episod petrecut la Templu. Un evreu din seminţia lui Ruben l-a umilit pe bunul Ioachim în timp ce se afla în Templu, spunându-i: „De ce aduci darurile tale înaintea altora? Eşti nevrednic, pentru că nu ai copii, pentru cine ştie ce păcate ascunse“. Afectat de aceste cuvinte, Ioachim s-a retras la turmele sale, rugându-se, iar Ana s-a dus să se roage în grădină sub un dafin. Acum au făcut promisiunea sfântă, au cerut lui Dumnezeu copilul mult dorit, promiţând că îl vor dărui Lui. Ascultând rugăciunile, Dumnezeu a trimis pe îngerul Său care i-a vestit Sfintei Ana că va avea un copil. În lucrarea despre viaţa Sfintei Fecioare Maria, Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbeşte de un sens mai adânc al dorinţei lui Ioachim şi a Anei de a fi părinţi: „Ei voiau să se nască ceva nu numai pentru a şterge ocara lor, dar şi cea a lumii întregi, pentru a o duce la o slavă mai înaltă“.

Fecioara Maria a intrat în Sfânta Sfintelor

 

Când prunca, dăruită de Dumnezeu bătrânilor Ioachim şi Ana cea stearpă, a împlinit 3 ani, părinţii au dăruit-o Templului din Ierusalim. Potrivit Fericitului Ieronim, la intrarea în Templu erau cincisprezece trepte, după numărul celor cincisprezece psalmi „ai treptelor“, numiţi astfel pentru că la fiecare din acele trepte se cânta câte un psalm de către preoţii şi leviţii care urmau să slujească. Ajunşi la Templu, Părinţii Ioachim şi Ana au aşezat-o pe Maria pe prima treaptă, iar ea, îndată şi nesprijinită de nimeni, a alergat pe trepte, ajungând repede la cea mai înaltă, unde a şi rămas în picioare, întărită de harul lui Dumnezeu. Cu toţii s-au mirat, dar, prin descoperire dumnezeiască, numai Zaharia, marele arhiereu, a văzut în prunca de doar 3 ani pe cea care va fi „Maica Vieţii“. Astfel, arhiereul Zaharia o duce pe Fecioara Maria în Sfânta Sfintelor, locul unde intră doar arhiereul o dată pe an. Aceasta a făcut-o din insuflarea lui Dumnezeu, Cel ce avea să Se nască dintr-însa, spre îndreptarea şi mântuirea lumii celei stricate prin păcat.

Aici, în Sfânta Sfintelor, Fecioara Maria s-a pregătit, prin lucrarea Duhului Sfânt, pentru a deveni Templul lui Dumnezeu Celui Viu. Zaharia i-a oferit Sfânta Sfintelor ca loc de rugăciune, deosebit de celelalte fecioare de la Templu. Nici lor şi nici celor care slujeau la Templu nu le era cu putinţă să se apropie de Sfânta Sfintelor, pentru că nu aveau binecuvântarea arhiereului. Pe când Maica Domnului, deşi fragedă ca vârstă, era desăvârşită în ceea ce priveşte darul lui Dumnezeu. Aici, la Templul din Ierusalim, erau trei rânduri de chilii, de locuinţe în care trăiau, cu frică de Dumnezeu, fecioare şi văduve închinate Domnului, precum şi preoţii şi slujitorii. La Templu a rămas până la vârsta de 15 ani, unde Sfântul Arhanghel Gavriil o hrănea şi îi descifra tainele Scripturilor, pregătind-o pentru înalta chemare rânduită de Dumnezeu. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune, în lucrarea amintită, că fecioarele care o însoţeau pe Fecioara Maria reprezintă sufletele feciorelnice care, prin mijlocirea Maicii Domnului, vor fi conduse, de-a lungul veacurilor, la fericirea veşnică, în Împărăţia Fiului ei.

Intrarea Maicii Domnului în biserică este un eveniment ce marchează împlinirea a trei făgăduinţe. Făgăduinţa părinţilor ei de a o consacra Domnului, drept mulţumire pentru că le-au fost ascultate rugăciunile, având un copil. Făgăduinţa făcută de Însuşi Dumnezeu prin proroci, că va alege o Fecioară spre a-i fi şi Mamă. Şi nu în ultimul rând, Fecioara Maria e rod al făgăduinţei omeneşti, dăruindu-se ea însăşi Domnului, devenind Mireasă „nenuntită“ sau „pururea Fecioară“.

Intrarea în biserică a Maicii Domnului este numită în popor Vovidenia sau Ovedenia, care în slavonă înseamnă „intrare“. Dacă continuăm cu explicaţia numelor, amintim că Ioachim se tâlcuieşte „pregătirea Domnului“, fiindcă din el a fost pregătită Fecioara ca Templu al Domnului, după cum spune Sfântul Epifanie de Constanţia, într-o omilie despre Sfânta Fecioară Maria. Iar Ana, la rândul său, se tâlcuieşte „har“, fiindcă har au luat Ioachim şi Ana ca să odrăslească un astfel de rod prin rugăciune, dobândind pe Sfânta Fecioară. Maria se tâlcuieşte „Doamnă“, dar şi „nădejde“, fiindcă a născut Domn, pe Hristos, nădejdea întregii lumi. Maria se tâlcuieşte, de asemenea, „smirna mării“, fiindcă trebuia să nască Mărgăritarul nemuritor în mare, adică în lume. Mare îi zice lumii întregi, căreia Fecioara i-a dăruit linişte, născând pe limanul Hristos. „Prin urmare, fericitul nume al Copilei vrednice de laudă Maria se mai tâlcuieşte şi «cea luminată», cea care a fost luminată de către Fiul lui Dumnezeu şi i-a luminat până la marginile pământului pe cei ce au crezut în Treime. Căci este mireasă a Treimii Sfânta Copilă Născătoare de Dumnezeu Maria, comoara cea cu totul neştiută a rânduielii divine, către care a zis Gavriil: «Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine». Gavriil i-a dat de ştire şi Tatăl a trimis ca arvună din ceruri pe Duhul Cel Sfânt, Care S-a abătut peste Fecioara pentru Fiul Cel Unul Născut, mireasă cerească, pe care Tatăl a iubit-o, Fiul a sălăşluit-o, Duhul Sfânt a îndrăgit-o. Căci aceasta este mireasă şi «cămară» şi din aceasta a ieşit Mirele Hristos; veşmânt feciorelnic, după cântarea profetului David: «În soare Şi-a pus locaşul Său şi El este ca un Mire ce iese din cămara Sa» (Ps. 28, 5)“, mai spune Sfântul Epifanie de Constanţia.

Prima sărbătorire, în anul 543

 

Cea mai nouă dintre sărbătorile închinate Fecioarei Maria, Intrarea în biserică a Maicii Domnului este de origine ierusalimiteană, luând naştere în secolul al VI-lea. La 20 noiembrie 543, împăratul Iustinian cel Mare (527-565) a zidit la Ierusalim, lângă ruinele Templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numită Biserica „Sfânta Maria“-cea Nouă. Conform obiceiului, a doua zi după sfinţire, adică la 21 noiembrie, a început să fie serbat ocrotitorul bisericii, adică însăşi Maica Domnului, serbarea fiind consacrată aducerii ei la Templu. Înainte de secolul al VI-lea, sărbătoarea a fost generalizată în tot Orientul.

În Apus, ea a fost introdusă sporadic, probabil prin influenţa mănăstirilor greceşti din Italia, mai întâi în Anglia (sec. XI), apoi în Franţa, întâi în Avignon, la 1371. Generalizarea ei în întreaga Biserică Apuseană a început în 1472 şi s-a definitivat din anul 1585.

Sursa: ziarullumina.ro

Citeşte în continuare »
  • 21 Nov 2014
  • 1,025 vizualizari

Pastorala Sfântului Sinod la prima duminică din Postul Naşterii Domnului

Pastorala

PASTORALA

SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

privind însemnătatea

Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni*

Preacuviosului cin monahal,

Preacucernicului cler

și preaiubiţilor credincioşi

din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Anul 2014 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii), pentru a sublinia însemnătatea Sfintei Spovedanii, ca Taină a iertării, reconcilierii şi vindecării spirituale, a Sfintei Euharistii, ca Taină a sfinţirii şi înnoirii vieţii, prin împărtăşirea cu Hristos, dar şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveniîn Patriarhia Română, întrucât se împlinesc 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Domnitor al Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu, a celor patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi a sfetnicului Ianache.

Aprofundarea de către preoţi şi credincioşi a sensurilor duhovniceşti şi a scopurilor mântuitoare ale Tainei Sfintei Spovedanii şi Tainei Sfintei Euharistii subliniază însemnătatea şi necesitatea acestora pentru timpul prezent, întrucât sunt lumini de înviere duhovnicească şi înnoire spirituală. Prin Sfânta Taină a Spovedaniei ne mărturisim păcatele şi primim iertarea lor, iar prin hrănirea cu Sfânta Taină a Euharistiei primim „Pâinea vieţii (care) schimbă, preface şi umple de viaţă pe cel ce se împărtăşeşte”, după cum spune Sfântul Nicolae Cabasila[1].

Îndemnul biblic şi liturgic ,,Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul” (Psalmul 33, 8) este o chemare la cunoaşterea sensului vieţii ca relaţie de comuniune a omului cu Dumnezeu, la înnoirea vieţii prin Taina Sfintei Spovedanii şi la comuniunea de iubire eternă cu Hristos Cel răstignit şi înviat, prin Taina Sfintei Euharistii. În acest sens, Mântuitorul Iisus Hristos spune ucenicilor Săi: ,,Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl (…). Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu” (Ioan 6, 27; 51).

Mântuirea este experienţa vie a relaţiei personale, conştiente şi libere a omului cu Dumnezeu, Izvorul vieţii veşnice. Pocăinţa sau mărturisirea păcatelor şi primirea iertării în Taina Sfintei Spovedanii este viaţă şi ridicare. De aceea, mântuirea pe care Dumnezeu o propune oamenilor înseamnă, de fapt, eliberare şi vindecare de păcat şi de moarte. Acest adevăr este rezumat în cuvintele: Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu (cf. Iezechiel 18, 23; 33, 11) sau Dumnezeu „voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4). Pocăinţa şi restabilirea comuniunii omului cu Dumnezeu în Taina Sfintei Spovedanii şi desăvârşirea comuniunii prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos în Euharistie deschid fiecărui creştin uşa Împărăţiei cerurilor.

Pe temeiul Sfintei Scripturi, pocăinţa sau mărturisirea păcatelor este o lucrare de înnoire a vieţii spirituale, exemple binecunoscute de pocăinţă din Vechiul Testament fiind pocăinţa regelui David şi a regelui Manase, iar în Noul Testament, Mântuitorul Iisus Hristos, Luminătorul şi Vindecătorul sufletelor, primeşte cu milostivire pocăinţa sinceră a tuturor celor care îşi recunosc cu regret păcatele, zicând: Mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte (cf. Luca 15, 7). Exemple de pocăinţă şi de primire a iertării păcatelor sunt mai ales femeia desfrânată, care I-a uns picioarele cu mir şi le-a şters cu părul capului ei (cf. Luca 7, 36-50), sau tâlharul de pe cruce (cf. Luca 23, 42). De altfel, la începutul misiunii Sale de propovăduire a Evangheliei mântuirii, Domnul Iisus Hristos cheamă oamenii la pocăinţă, zicând: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” (Matei 4, 17). Iar după învierea Sa din morţi Hristos Domnul a dăruit ucenicilor Săi, şi prin ei slujitorilor Bisericii, harul şi darul iertării zicând: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23). Numai urmaşii apostolilor, arhiereii şi preoţii Bisericii, au primit harul legării şi dezlegării sau iertării păcatelor prin chemarea harului curăţitor, vindecător şi mântuitor al Duhului Sfânt asupra credincioşilor care se pocăiesc.

Pocăinţa pe care o învaţă şi o practică Biserica în Taina Sfintei Spovedanii nu este o pocăinţă a disperării, ci este o pocăinţă a speranţei şi a bucuriei, a recuperării şi ridicării păcătosului din robia păcatelor sau a patimilor. Când ne spovedim şi primim iertare, atunci pregătim bucuria învierii sufletului nostru din moartea păcatului. În acest sens, perioadele de pocăinţă şi post devin perioade de curăţire şi de pregătire pentru bucurie, iar adevărata bucurie este comuniunea noastră cu Dumnezeu, Izvorul vieţii şi al bucuriei veşnice, care se desăvârşeşte prin primirea Sfintei Împărtăşanii.

Din nefericire, în societatea de azi, în care domină izolarea individualistă şi autosuficienţa omului secularizat, au slăbit mult conştiinţa păcatului şi practica pocăinţei, iar unde nu mai este pocăinţă nu mai este nici dor de sfinţenie, nici dor de mântuire sau viaţă veşnică. Pocăinţa ca Sfântă Taină a Mărturisirii păcatelor înseamnă mai multă exigenţă cu noi înşine şi mai multă îngăduinţă cu alţii, aşa cum atrage atenţia Sfântul Ioan Gură de Aur zicând: „Aceasta este pricina tuturor relelor, că iscodim cu multă luare-aminte păcatele altora, iar pe cele ale noastre le trecem cu multă nepăsare”[2].

Potrivit tradiţiei şi practicii Bisericii noastre, trebuie să ne spovedim înainte de a primi Sfânta Împărtăşanie. Dacă omul nu se pocăieşte şi nu cere iertarea păcatelor nu poate intra în Împărăţia cerurilor: „Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu?” (1 Corinteni 6, 9). Haina curată a fiilor Împărăţiei lui Dumnezeu se dobândeşte o singură dată prin botez, dar se curăţă de mai multe ori prin pocăinţă, numită şi „botezul lacrimilor”.

Arătând că numai dacă ne pocăim de păcate putem să ne curăţim şi să pregustăm din viaţa veşnică, scrierea apostolică numită Didahia (care datează din sec. I) spune despre pocăinţă: „În Biserică să-ţi mărturiseşti păcatele tale şi nu te duce la rugăciune cu conştiinţa rea. Aceasta este calea Vieţii” (cap. IV, 14), iar despre împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos, Didahia precizează: „Dacă este cineva sfânt, să vină! Dacă nu este să se pocăiască!” (cap. X, 5) ori: „Când vă adunaţi în duminica Domnului, frângeţi pâinea şi mulţumiţi, după ce mai întâi v-aţi mărturisit păcatele voastre, ca jertfa voastră să fie curată. Tot cel care este certat cu aproapele său să nu vină împreună cu voi până nu se împacă, pentru ca să nu se pângărească jertfa voastră” (cap. XIV, 1-2)[3].

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Prin Sfânta Liturghie euharistică se realizează cea mai vie legătură duhovnicească, cea mai bogată comunicare şi cea mai intensă comuniune între Hristos – Capul Bisericii şi Biserica Sa, trupul Său tainic, templu al Sfântului Duh, popor al lui Dumnezeu–Tatăl, după cum spune Domnul Iisus Hristos ucenicilor Săi, vorbind despre Taina împărtăşirii cu El: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.” (Ioan 6, 53-54).

Prin urmare, Sfânta Euharistie ne dăruieşte arvuna vieţii veşnice. De aceea, când primim Trupul şi Sângele Domnului, ni se spune de către arhiereu sau preot că ne împărtăşim „spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”[4], iar strana cântă în timpul împărtăşirii credincioşilor „Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi!”[5]. Unirea duhovnicească a lui Hristos cu Biserica Sa şi a Bisericii cu Hristos are ca scop iertarea, curăţirea şi sfinţirea oamenilor pentru a dobândi mântuirea şi viaţa veşnică. În acest sens Părintele Dumitru Stăniloae spune: „Cei făcuţi de Dumnezeu nu pot avea viaţa şi nu pot spori în ea decât din El, ca sursă a vieţii. De aceea, Dumnezeu îi naşte din nou (prin Botez n.n.). Dar Dumnezeu nu-i poate lăsa pe cei născuţi din El fără să-i hrănească cu viaţa din Sine. (…) Dumnezeu, după ce a constatat că oamenii nu pot dura etern fără viaţa din El, îi hrăneşte El însuşi cu viaţa Sa, pentru ca să sporească în viaţă şi să rămână etern în ea”[6].

În timp ce lumea secularizată de azi nu se mai roagă lui Dumnezeu şi este dominată de un spirit de nemulţumire, Euharistia Bisericii, ca Taină a recunoştinţei faţă de Dumnezeu Creatorul şi Mântuitorul lumii, ne oferă pace sfântă şi bucurie profundă, izvorâte din rugăciune smerită şi stăruitoare. Din păcate, omul secularizat a pierdut pacea şi bucuria sufletului tocmai pentru că a pierdut practica rugăciunii ca respiraţie a sufletului în prezenţa harică a iubirii milostive a lui Dumnezeu.

Este semnificativ faptul că venirea lui Hristos pe pământ ca om-copil născut în Betleem începe cu vestirea bucuriei de către îngeri: ,,Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul” (Luca 2, 10), iar înălţarea Sa întru slavă se încheie cu bucuria binecuvântării lui Hristos dăruită ucenicilor Săi şi prin ei Bisericii Sale întregi: ,,Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare” (Luca 24, 52). Această bucurie se primeşte şi azi în comuniunea de viaţă a Bisericii cu Hristos cel Înviat, prezent haric în comunitatea eclezială aflată în rugăciune (cf. Matei 28, 20).

De aceea, trebuie să redescoperim dimensiunea eclezială a Tainei Sfintei Spovedanii şi a Tainei Sfintei Euharistii ca izvoare de bucurie, de sfinţire şi de creştere spirituală a comunităţii bisericeşti în comuniune.

Prin Sfânta Împărtăşanie primită în Biserică ne apropiem de Hristos şi învăţăm să trăim şi să creştem duhovniceşte întru El, deoarece, aşa cum spune Sfântul Nicolae Cabasila: „Legătura cu Hristos e adevărata noastră viaţă, căci ajungem să fim «mădulare» şi «fii» ai Lui, împărtăşindu-ne din Trupul, din Sângele şi Duhul Său. Ea ne leagă viaţa de Dumnezeu mai strâns decât ar reuşi doar strădaniile noastre, ba chiar mai strâns decât ceea ce avem din însăşi firea noastră, fiindcă Hristos e mai înrudit cu noi decât sunt chiar părinţii noştri trupeşti”[7].

Taina Sfintei Împărtăşanii este izvor de sfinţire a vieţii creştine şi de afirmare a unităţii Bisericii. Cu cât ne împărtăşim mai des după o pregătire adecvată, prin pocăinţă şi Spovedanie, cu atât avem mai multă bucurie în suflet şi avem mai multă pace. Prin împărtăşirea euharistică Hristos nu mai este prezent doar în mijlocul nostru sau între noi, ci în sufletul nostru. În acest sens, Sf. Nicolae Cabasila zice: „Domnul ni Se dă El însuşi; pentru că împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele Său, noi primim pe Însuşi Dumnezeu în sufletele noastre”[8]; iar El devine Viaţa vieţii noastre (cf. Ioan 6, 56-57). Sfânta Taină a Împărtăşaniei înseamnă viaţa lui Hristos dăruită nouă oamenilor, pentru ca noi, oameni pământeni, să pregustăm încă din lumea aceasta fericirea vieţii veşnice: ”Pâinea vieţii este însăşi Viaţa, Care face vii pe cei ce gustă din ea”[9]. Prin urmare, când primim, cu pocăinţă şi smerenie, Sfânta Împărtăşanie, viaţa sfântă a lui Hristos Cel răstignit şi înviat sfinţeşte viaţa noastră, dăruindu-i arvuna învierii şi îndreptând-o spre viaţa cerească şi fericirea veşnică din Împărăţia Preasfintei Treimi, care este „dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17).

Din acest motiv, toate rugăciunile ortodoxe dinainte de împărtăşire sunt, de fapt, rugăciuni de pocăinţă, iar cele de după împărtăşire sunt rugăciuni de mulţumire pentru iertarea păcatelor şi pentru binefacerile pe care le aduce Sfânta Euharistie pentru mântuirea sufletului şi viaţa Bisericii.

Anul omagial Euharistica prilejuit în eparhiile din ţară şi străinătate, în parohii şi mănăstiri, în centrele culturale şi şcolile teologice din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române, o intensă implicare a ierarhilor, preoţilor şi monahilor, a duhovnicilor, a profesorilor de teologie, care au evidenţiat cu bucurie sensurile duhovniceşti şi scopurile mântuitoare ale Sfintei Spovedanii şi ale Sfintei Împărtăşanii, însemnătatea şi necesitatea acestora pentru viaţa şi ajutorul credincioşilor, pelerini pe calea mântuirii în lumea tot mai secularizată de azi.

Un loc important în cadrul acestor activităţi l-a avut concursul naţional de proiecte „Sfânta Euharistie – lumina vieţii creştine”, organizat de Patriarhia Română, care s-a adresat copiilor şi tinerilor din grupele de cateheză implicate în programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”, şi a avut ca scop educarea copiilor şi tinerilor şi familiarizarea acestora cu Taina Sfintei Spovedanii şi Taina Sfintei Euharistii, maturizarea lor spirituală în Biserică.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Deloc întâmplător, în anul acesta în care omagiem Sfânta Euharistie comemorăm şi 300 de ani de la martiriul sau mucenicia Sfinţilor Brâncoveni (1714), deoarece există o legătură duhovnicească adâncă între iubirea jertfelnică a lui Hristos pentru umanitate, celebrată în Sfânta Euharistie, şi iubirea jertfelnică a Martirilor sau a Mucenicilor pentru Hristos, cinstită în slujbele de pomenire ale acestora de către Biserică. În ambele se vede taina Crucii şi Învierii lui Hristos, Biruitorul păcatului, al iadului şi al morţii, Care dăruieşte celor ce cred în El mântuire şi viaţă veşnică.

Istoria l-a înscris pe voievodul martir Constantin Brâncoveanu în rândul marilor domnitori ai neamului nostru, iar Biserica l-a trecut în rândurile sfinţilor martiri, apărători ai credinţei creştine şi ctitori de locaşuri sfinte, alături de cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi de sfetnicul Ianache (Văcărescu), aceştia fiind canonizaţi de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în data de 20 iunie 1992, cu data de pomenire în 16 august.

Sfântul voievod martir Constantin Brâncoveanu a simţit şi a lucrat pentru unitatea neamului românesc în pofida împărţirii acestuia în trei mari provincii distincte. El a fost un domnitor învăţat şi un promotor al educaţiei şi al culturii, care a sprijinit tipărirea a numeroase şi valoroase lucrări de cultură teologică şi laică, încât, pe vremea domniei lui, prin dezvoltarea culturală intensă în diferite direcţii, oraşul Bucureşti a devenit un centru spiritual şi cultural semnificativ în sud-estul Europei, iar domnitorul Ţării Româneşti un mare susţinător al culturii în întreg spaţiul românesc. De aceea, domnia lui a fost considerată „o monarhie culturală” (N. Iorga).

Iubitor de Hristos şi de Biserică, Sfântul voievod martir Constantin Brâncoveanu a fost un mare ctitor de mănăstiri şi biserici, ridicând din temelie unele noi şi restaurând sau înzestrând altele mai vechi în Ţara Românească şi în Transilvania. Totodată, Sfântul Constantin Brâncoveanu a ajutat cu generozitate întreaga creştinătate răsăriteană ortodoxă aflată sub stăpânire otomană, prin acordarea de importante ajutoare financiare şi materiale Patriarhiilor din Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Bisericii Georgiei, precum şi multor mănăstiri şi locaşuri sfinte din Muntele Athos. În toată această purtare de grijă el a arătat multă dărnicie, evlavie şi demnitate, rămânând peste timp o pildă vie pentru domnitorii creştini şi pentru susţinătorii culturii creştine. Există unele mărturii istorice care arată că Patriarhii de la Constantinopol şi, mai ales, Patriarhii Ierusalimului şi ai Antiohiei au fost găzduiţi de multe ori la curtea Sfântului domnitor Constantin Brâncoveanu, iar acesta, pe lângă alte ajutoare, le tipărea şi cărţi bisericeşti în limbile lor, între care şi prima carte din lume tipărită în limba arabă (Liturghierul greco-arab, la Mănăstirea Snagov, în anul 1701). Această grijă a lui pentru Sfânta Biserică Ortodoxă l-a determinat să devină un mare misionar, un domnitor creştin evlavios şi darnic.

Sfântul voievod martir Constantin Brâncoveanu a avut 11 copii (4 fii şi 7 fiice) şi a fost cunoscut ca un părinte harnic, înţelept şi generos care, împreună cu soţia sa, Doamna Maria Brâncoveanu, femeie curajoasă, evlavioasă şi iubitoare de Biserică şi Neam, reprezintă un model demn de urmat pentru familia creştină, pentru educaţia creştină a copiilor, pentru multa statornicie în mărturisirea dreptei credinţe şi promovarea valorilor culturii creştine.

Cinstirea memoriei Sfântului voievod martir Constantin Brâncoveanu este o datorie de conştiinţă a întregului popor român. În acest context, mai multe evenimente majore au marcat, anul acesta, caracterul liturgic-misionar al cinstirii memoriei Sfântului Constantin Brâncoveanu: deshumarea moaştelor Sfântului Constantin Brâncoveanu, în ziua de 13 mai 2014, şi cinstirea lor prin aşezarea într-o raclă de argint aurit; organizarea, în ziua de 21 mai 2014, a procesiunii-pelerinaj cu moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu, de la Catedrala Patriarhală la Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou”; sfinţirea noii picturi şi binecuvântarea amplelor lucrări de la Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou” din Bucureşti, ctitoria sa, precum şi coliturghisirea ierarhilor Sfântului nostru Sinod şi a reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe surori prezenţi la Bucureşti, în ziua de 16 august 2014, în însăşi ziua pomenirii Sfinţilor Martiri Brâncoveni; organizarea unor procesiuni-pelerinaj cu moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu la cele mai importante biserici ctitorite de el în Ţara Românească şi în Transilvania: la biserica din Mogoşoaia, jud. Ilfov, la biserica din Potlogi, jud. Dâmboviţa, la biserica din Făgăraş şi la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, jud. Braşov, la Mănăstirea Hurezi, jud. Vâlcea. Pentru sporirea bucuriei duhovniceşti a zecilor de mii de credincioşi închinători la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, moaştele Sfântului voievod martir Constantin Brâncoveanu au poposit şi în capitala Moldovei, în zilele de 12-16 octombrie 2014.

Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost un statornic mărturisitor al credinţei creştine ortodoxe, până la jertfa sa martirică, şi un susţinător al culturii şi al artei româneşti. Profunzimea sintezei brâncoveneşti dintre credinţă şi cultură, dintre valorile artistice din Răsărit şi cele din Apus, s-a dezvoltat creativ într-un stil artistic distinct în istoria civilizaţiei româneşti şi europene, cunoscut sub numele de stilul brâncovenesc.

Întreaga lucrare pământească a voievodului Constantin Brâncoveanu a fost încununată de moartea sa martirică, iar exemplul vieţii lui închinată lui Hristos Domnul până la moarte martirică şi rugăciunile înălţate înaintea Tronului Preasfintei Treimi, de către Sfinţii Martiri Brâncoveni, constituie un izvor permanent de lumină şi înnoire pentru viaţa creştină de astăzi.

Dreptmăritori creştini,

Spre sfârşitul unui an de cinstire liturgică şi comemorare deosebită a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ne rugăm Preasfintei Treimi să ne dăruiască tuturor credinţă puternică, dragoste faţă de Biserică şi popor, dar mai ales să învăţăm, din pilda Sfinţilor Martiri Brâncoveni, să iubim pe Hristos şi să fim ctitori de locaşuri sfinte şi de cultură creştină, să cultivăm întrajutorarea frăţească faţă de creştinii ortodocşi şi să fim milostivi, să apărăm credinţa creştină, având în suflet iubire jertfelnică pentru Hristos şi pentru Biserica Sa.

În zilele noastre, jertfa pe care noi suntem chemaţi să o aducem nu este o jertfă sângeroasă, precum cea a voievodului martir Constantin Brâncoveanu, ci o dăruire sau o jertfă spirituală din timpul şi confortul propriu, pentru a ne ruga mai mult şi pentru a săvârşi mai multe fapte ale iubirii milostive şi darnice, spre a mărturisi mai puternic iubirea lui Hristos Cel răstignit şi înviat şi a ajuta Biserica în lucrarea ei pastorală şi misionară în societatea de azi.

Sfătuim părinţii să acorde mai mult timp copiilor şi tinerilor, învăţându-i să cunoască tainele dreptei-credinţe, să cultive speranţa şi dragostea, libertatea de a face binele şi nu răul, spre a aduce bucurie celor din jurul lor, şi să cinstească sfinţii, eroii şi înţelepţii neamului, dascăli ai eroismului creştin, ai ajutorării semenilor şi ai apărării Bisericii lui Hristos.

Îi îndemnăm pe toţi credincioşii, dar mai ales pe cei tineri, să descopere lumina Sfintei Spovedanii, ca izvor de libertate şi pace a sufletului, să-şi mărturisească la duhovnic toate păcatele şi să ierte tuturor celor ce le-au greşit, aşa cum şi Hristos-Domnul a iertat zicând pe Cruce: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34). Numai în acest fel, creştinii dobândesc curajul şi puterea de-a lupta împotriva păcatelor şi relelor de tot felul, şi de a birui ispitele şi încercările timpurilor noastre.

Îndrumăm pe fiii şi fiicele noastre duhovniceşti să se spovedească mai des ca să se poată împărtăşi mai des din „izvorul cel fără de moarte” al Sfintei Euharistii, aceasta fiind izvor de pace şi bucurie.

Când Sfânta Euharistie este primită cu pregătire, mai precis cu pocăinţă, post şi rugăciune, ea devine izvor de lumină şi credinţă, ajutându-ne să arătăm iubire curată şi sfinţenie în familie şi în societate, să avem curaj şi speranţă, pentru a lupta împotriva nedreptăţilor şi să fim milostivi cu cei aflaţi în suferinţă şi în durere.

Ne aflăm la începutul Postului Naşterii Domnului, numit şi Postul Crăciunului. Fiecare perioadă de post este o perioadă de pocăinţă şi de pregătire, dar Postul acesta al Crăciunului este mai ales o şcoală a milosteniei în care învăţăm să răspundem cu dărnicie milostivirii şi bunătăţii nesfârşite a lui Dumnezeu pentru noi, arătată prin întruparea Fiului Său, „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”, după cum mărturisim în Crezul Ortodox.

Pentru a păstra vie evlavia noastră, în această perioadă a Postului Naşterii Domnului, toate învăţăturile morale, precum şi virtuţile practice şi duhovniceşti dobândite pe durata acestui An omagial Euharistic şi An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, avem îndatorirea creştinească de a întâmpina şi a face simţită bucuria Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi a prezenţei Sale iubitoare în inima creştinilor printr-o faptă de milostenie, printr-un cuvânt bun sau un gest de încurajare care alină suferinţa sau singurătatea orfanilor, bolnavilor, săracilor, bătrânilor, văduvelor, marginalizaţilor, a tuturor acelora pe care societatea nu-i ajută, dar pe care Dumnezeu Cel milostiv îi iubeşte şi ne cere nouă, creştinilor, să-i ajutăm spiritual şi material.

De aceea, şi în anul acesta, vă îndemnăm părinteşte să organizaţi în parohii şi mănăstiri, la protopopiate şi la centrele eparhiale, colecte de alimente, haine, medicamente şi bani, pentru a fi distribuite tuturor celor aflaţi în suferinţă sau în dificultate, fiecare contribuind cu darul său, după cum îl îndeamnă inima sa, bine ştiind că: „Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună” (2 Corinteni 9, 7).

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu, Părintele luminilor, de la Care vine „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit” (Iacob 1, 17), să vă răsplătească dărnicia arătată prin colecta din toamna anului trecut şi să vă binecuvinteze pe toţi cu iubirea, mila şi bunătatea Sa dumnezeiască, spre a arăta şi de această dată, în vremea Postului Crăciunului, multă rugăciune şi grijă pentru cei bolnavi, precum şi milostenie faţă de toţi cei neajutoraţi, având încredinţarea, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel, că: „slujirea acestui dar nu numai că împlineşte lipsurile sfinţilor, ci prisoseşte prin multe mulţumiri în faţa lui Dumnezeu” (2 Corinteni 9, 12).

Vă îmbrăţişăm cu părintească dragoste şi ne rugăm ca „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13). Amin!

† D A N I E L Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,

Locţiitor al tronului Cezareei Capadociei,

Locţiitor de Arhiepiscop al Timişoarei şi de Mitropolit al Banatului şi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

†Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor, locțiitor de Arhiepiscop al Romanului și Bacăului

și Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

†Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

†Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

†Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei

†Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei

şi Exarh al Plaiurilor

†Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale

†Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei

şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

†Nifon, Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal

†Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

†Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

†Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei

†Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului

†Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei

†Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului

†Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos

†Timotei, Arhiepiscopul Aradului

†Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi

†Justinian, Arhiepiscop onorific, Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului

†Ioan, Arhiepiscop onorific, Episcopul Covasnei şi Harghitei

†Corneliu, Episcopul Huşilor

†Lucian, Episcopul Caransebeşului

†Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei

†Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei

†Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

†Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

†Ambrozie, Episcopul Giurgiului

†Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

†Visarion, Episcopul Tulcii

†Petroniu, Episcopul Sălajului

†Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei

†Daniil, Episcop-locţiitor (administrator) al Episcopiei Daciei Felix

†Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei

†Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei

†Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei

†Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord

†Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande

†Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal

†Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal

†Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor

†Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor

†Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

†Vasile Someşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului

†Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei

†Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului

†Marc Nemţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale

†Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

†Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului

†Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului

†Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi

†Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului

†Ignatie Mureşeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei

*Se va citi în prima duminică din Postul Naşterii Domnului
(16 noiembrie 2014).

[1] Sf. Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cartea a IV-a, trad. pr. prof. Teodor Bodogae, EIBMO, Bucureşti, 2014, p. 129.

[2] Sf. Ioan Gură de Aur, Să nu dăm în vileag păcatele fraţilor noştri şi să nu-i blestemăm pe duşmani, 12, în vol. Despre desfătarea celor viitoare, trad. pr. prof. Dumitru Fecioru, EIBMO, București, 2008, p. 44.

[3] Didahia (Învăţătură a celor doisprezece apostoli), în vol. Scrierile Părinţilor Apostolici, trad. Pr. D. Fecioru, col. PSB, vol. I, EIBMBOR, Bucureşti, 1979, pp. 27, 30, 31.

[4] Rugăciunea a douăsprezecea, a Sfântului Ioan Gură de Aur, din Rânduiala Sfintei Împărtăşiri, în Liturghier, EIBMO, Bucureşti, 2012, p. 365.

[5] Cântările Sfintei Liturghii, colinde şi alte cântări bisericeşti, EIBMO, Bucureşti, 2013, p. 68.

[6] Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Bucureşti, EIBMO, București, 2010, p. 97.

[7] Sf. Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cartea a IV-a, p. 145.

[8] Sf. Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cartea a IV-a, p. 124.

[9] Sf. Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cartea a IV-a, p. 129.

Sursa: basilica.ro

Citeşte în continuare »
  • 16 Nov 2014
  • 309 vizualizari