Moment aniversar – 64 de ani de la târnosirea Catedralei din Timişoara
“Catedrala mitropolitană din Timişoara este cel mai reprezentativ monument bisericesc al Eparhiei noastre şi totodată cel mai renumit şi admirat monument de artă şi arhitectură bisericească din părţile Banatului şi nu numai. Pe lângă aceasta, catedrala din Timişoara este lăcaşul de spiritualitate…
Întâlniri ale cercurilor misionare preoţeşti din protopopiatul Timişoara II
În zilele de 4 respectiv 5 octombrie a.c. au avut loc primele întâlniri ale cercurilor pastoral-misionare 1 şi 2 din cuprinsul protopopiatului Timişoara II. Conform Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, art. 53, mai multe parohii din cuprinsul unui protopopiat se…
Noi conferinţe
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Timișoara, în colaborare cu Fundaţia Creştină ”Părintele Arsenie Boca” organizează o nouă conferinţă din cadrul cursului de spiritualitate. Astfel, miercuri, 6 octombrie a.c., începând cu orele 19, în Amfiteatrul 1 al Facultăţii de Medicină…
Deschiderea anului nou universitar
Luni 4 octombrie a avut loc la Centrul eparhial deschiderea noului an universitar pentru Facultatea de Teologie din Timişoara. La orele prânzului s-a oficiat un Te-Deum în sala festivă a Centrului eparhial, de către P.On. Părinţi Nicolae Morar, Constantin Jinga şi Gheorghe Itineanţ, în prezenţa…
Piatră de temelie.
În ziua de 2 octombrie a avut loc în parohia Timişoara Ciarda Roşie, protopopiatul Timişoara II, punerea pietrei de temelie şi sfinţirea locului pentru viitoarea biserică cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfinţii 40 de Mucenici”. Slujba a fost oficiată de către Preasfinţitul…
Participare.
Luni 4 octombrie a avut loc la Opera Română din Timişoara deschiderea anului nou universitar al Facultăţii de Management Turistic şi Comercial din cadrul Universităţii creştine „Dimitrie Cantemir”. La eveniment a participat, ca delegat al Centrului eparhial, P.On. Părinte redactor Adrian Carebia.
Activităţi ale Societăţii femeilor ortodoxe
Vineri 1 octombrie de Ziua vârstnicului, Societatea femeilor creştin ortodoxe din Timişoara a organizat un program religios la sediul parohiei Timişoara Iosefin. De dimineaţă s-a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială, apoi în sala festivă a parohiei a avut loc o întâlnire de suflet la care…
Examen de selecţie.
În ziua de 29 septembrie a avut loc la Centrul eparhial examenul de selecţie pentru ocuparea postului vacant de preot de la parohia Timişoara Fabric Vest, protopopiatul Timişoara II. În urma probelor scrise şi orale, comisia de examinare condusă de Preasfinţitul Episcop-vicar Paisie Lugojanul l-a…
Numire la parohie.
Consiliul Eparhial întrunit sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Mitropolit Nicolae joi 30 septembrie l-a numit pe teologul Georgian Dragoş Popovici la parohia Stamora Germană, protopopiatul Deta.
Congresul Facultăţilor de Teologie
În zilele de 27-28 septembrie s-a desfăşurat la palatul Patriarhiei din Bucureşti cel de-al IV –lea Congres al Facultăţilor de Teologie din Patriarhia Română, desfăşurat sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. La congresul cu tema „Cercetarea teologică astăzi” au participat…














































