Liturghie arhierească la Lugoj
În a doua zi a marelui praznic al Naşterii Domnului, de sărbătoarea „Soborul Maicii Domnului”, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj, înconjurat de un sobor…
Recepția de Crăciun la reședința mitropolitană
Reședința mitropolitană din Timișoara a fost gazda unei recepţii oficiale de praznicul Nașterii Domnului la care au participat clerici și credincioși ortodocşi, reprezentanţi ai cultelor religioase şi oficialităţi locale timişorene. Această întâlnire are în spate o mai veche tradiție locală…
Naşterea Domnului prăznuită la Catedrala mitropolitană din Timişoara
Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a săvârşit Sfânta Liturghie la praznicul Naşterii Domnului, în Catedrala mitropolitană din Timişoara, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La slujba de Crăciun, Catedrala mitropolitană s-a arătat a fi neîncăpătoare…
Colindători în Ajunul Crăciunului la centrul eparhial
În ajunul marelui praznic al Nașterii Domnului Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei a fost colindat potrivit tradiției de coruri parohiale, coruri de copii, ansambluri folclorice și a mai multor grupuri de colindători.
Pastorală la Nașterea Domnului
† N I C O L A E, DIN MILA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL TIMIŞOAREI ŞI MITROPOLIT AL BANATULUI
Concertul de colinde ”Vestim Nașterea”
Duminică, 23 decembrie de la ora 17,00 la Parohia Ortodoxă Timișoara Iosefin, a avut loc Concertul de colinde ”Vestim Nașterea” ajuns la ce-a de-a IX-a ediție. Evenimentul a avut loc în biserica parohiei de pe strada Alexandru Mocioni-Kuttel, nr. 9 și adunat un număr mare de credincioși ai…
Duminica dinaintea Naşterii Domnului la Catedrala mitropolitană
În Duminica dinaintea Naşterii Domnului, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană din Timişoara În cadrul slujbei, Preasfinţia Sa a hirotonit întru preot pe diac. Daniel Hlodec, numit pe seama…
Slujirea PS Paisie Lugojanul de praznicul Nașterii Domnului
În ziua marelui praznic al Nașterii Domnului, PS Paisie Lugojanul va sluji la catedrala mitropolitană cu hramul “Sfintii Trei Ierarhi”. A doua zi de Crăciun, de sărbătoarea ”Soborul Maicii Domnului” va oficia Sfânta Liturghie la biserica “Adormirea Maicii Domnului” din…
Expoziţia „Clopote sună mărire”
Zilele acestea la Timişoara poate fi vizitată expoziţia extraordinară de clopoţei intitulată „Clopote sună mărire” a colecţionarului Ovidiu Oană. Vernisajul expoziţiei a avut loc vineri, 21 decembrie de la ora 17:00, la Galeria Primăriei Timişoara din str. Victoriei Nr. 5. La eveniment au…
„Alaiul colindătorilor” la Centrul eparhial din Timişoara
Vineri, 21 decembrie, la centrul eparhial din Timişoara peste 600 sute de colindători îmbrăcaţi în costume populare tradiţionale au colindat şi au prezentat scenete legate de „Naşterea Domnului”. Eveniment deosebit ce are în spate o tradiţie de 22 ani este organizat de către Mitropolia Banatului…














































