Slujiri arhiereşti la catedrală
Cu binecuvântarea Chiriarhului eparhiei, Duminică 7 noiembrie Preasfinţitul Episcop-vicar Paisie Lugojanul a oficiat Sfânta Liturghie la catedrala mitropolitană împreună cu şase preoţi şi patru diaconi, în prezenţa multor credincioşi şi credincioase. Cuvântul de învăţătură i-a aparţinut ierarhului,…
Hramul mănăstirii Petroasa Mare
Mănăstirea Petroasa Mare şi-a sărbătorit hramul luni 8 noiembrie, de praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Slujba privegherii s-a oficiat în seara zilei de 7 noiembrie de către mai mulţi clerici în frunte cu P.Cuv. Părinte stareţ Ştefan Mateş. Sfânta Liturghie din ziua praznicului s-a…
Premii şi distincţii la Patriarhie
Cu ocazia praznicului Cuviosului Dimitrie cel Nou din Basarabi, ocrotitorul Bucureştilor, a avut loc la Palatul Patriarhiei din Bucureşti concursul naţional coral „Lăudaţi pe Domnul”. Cu acest prilej, la secţiunea B – compunerea şi interpretarea pe note a Crezului ortodox – premiul I a fost…
Apariţii publicistice
A apărut numărul 122 (an XI, octombrie 2010) al revistei „Vatră nouă”, editată de comunitatea locală din Giarmata Vii şi redactată de P.On. Părinte paroh Vasile Suciu. Cuprinsul, foarte variat, conţine informaţii din actualitatea localităţii şi din viaţa parohiei, articole pe teme agrare, poezii în…
Întrunire a femeilor ortodoxe
În ziua de 28 octombrie în sala festivă a parohiei Timişoara Iosefin s-a desfăşurat întrunirea lunară a membrelor din cadrul Societăţii femeilor creştin ortodoxe din Timişoara. Cu acest prilej, în prima parte a întrunirii P.On. Părinte Marius Florescu de la Centrul eparhial a susţinut o comunicare…
Pomenire a eroilor martiri
Luni 1 noiembrie s-a desfăşurat la sediul Memorialului Revoluţiei din Timişoara o slujbă de pomenire pentru eroii martiri ai Timişoarei din Decembrie 1989, ultima slujbă desfăşurată în locaţia actuală, întrucât sediul Memorialului Revoluţiei se va muta într-un viitor apropiat. Slujba a fost…
130 de ani de la sfinţirea bisericii din Toracu mare, Serbia
Biserica Ortodoxă cu hramul ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a parohiei Toracu Mare din Banatul sârbesc şi-a sărbatorit duminică, 7 noiembrie, cei 130 de de ani de rugăciune şi de slujire neîntreruptă. La acest eveniment important din viaţa parohiei au fost prezenţi în mijlocul lor doi ierarhi ai…
Prima sesiune de informare în cadrul proiectului “Alege Şcoala!” din Arhiepiscopia Timişoarei
Joi, 4 noiembrie, la Sala Protopopiatului Timişoara, 43 de preoţii şi profesori de religie din protopopiatele Timişoara I şi II vor participa la sesiunea de informare privind implementarea Proiectului „Alege şcoala!”. Acesta se va desfăşura pe parcursul a trei ani şi are drept scop prevenirea şi…
Atribuire lucrări de reparaţii
Invitaţie de participare Prin prezenta, vă invităm să participaţi la procedura organizată pentru atribuirea lucrărilor de Reparaţii la faţada bisericii „Adormirea Maicii Domnului” – Lugoj, inclusiv refacere pardoseală exterioară şi realizare dren perimetral; 1. Beneficiar: Parohia ortodoxă…
Conferinţă A.S.C.O.R.
Seria conferințelor A.S.C.O.R. Timișoara continuă și în această săptămână cu o nouă întâlnire. Invitatul serii de dialog va fi teologul Claudiu Răducu, iar prelegerea pe care Domnia sa o va susţine se va intitula “De ce credinţa nu este suficientă pentru viaţa veşnică?”. Conferinţa va…














































