
Arhiepiscopia Timişoarei, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi Consiliul Judeţean Timiş, organizează concursul judeţean „Bucuria Învierii Domnului în suflet de copil”, ediţia I. Acest concurs s-a născut prin iniţiativa cercului metodic de la Sânnicolau Mare, coordonat de prof.…
Vestea plecării la Domnul a Înaltpreasfinției Sale Gherasim Cristea, Arhiepiscopul Râmnicului, ne-a îndurerat și pe noi, ierarhii, preoții și credincioșii Arhiepiscopiei Timișoarei. Împărtășind durerea Preasfințitului Părinte Episcop-vicar Emilian Lovișteanul, a preoților, a monahilor și a…
Pe temeiul articolului 112, alin. (1) din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului a convocat Sinodul Mitropolitan în şedinţă de lucru, miercuri, 9 aprilie la reşedinţa mitropolitană din Timişoara. La şedinţa…
În cadrul concursului naţional de proiecte duhovniceşti al Patriarhiei Române, intitulat „Sfânta Euharistie – lumina vieţii creştine“, copiii din grupul de cateheză al parohiei Timişoara-Viile Fabric au desfăşurat mai multe activităţi educative, sub genericul „Cu frica lui Dumnezeu cu…
În primele săptămâni ale Postului Mare, în parohia Giulvăz, protopopiatul Timişoara I, s-au derulat mai multe activităţi filantropice. În aceste activităţi au fost implicaţi membrii grupului de voluntari ai parohiei, format din 20 de elevi de la grupul de cateheză „Hristos împărtăşit copiilor”,…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului şi cu purtarea de grijă a Preasfinţiei Sale Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Centrul eparhial, în colaborare cu parohiile timişorene şi preoţii din eparhia noastră, va organiza…