Premii pentru elevii cuprinși în proiectul ”Alege Școala”
Duminică 20 mai, la Parohia Timișoara Viile Fabric, imediat după oficierea Sfintei Liturghii, a avut loc premierea elevilor, ce au câștigat la faza de protopopiat din cadrul Proiectului ”Alege Școala”. La această parohie elevilor le-au fost înmânate premiile de către Pr. Sorin Lungoci,…
Hramul Mănăstirii Luncanii de Sus
Duminică, 20 mai, în ajunul sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constanti şi Elena, Mănăstirea Luncanii de Sus, din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei şi-a prăznuit hramul. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei a oficiat sâmbătă…
Concursul “ Icoana mea”, ediţia a IX-a
Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2 din Timişoara a organizat sâmbătă 19 mai, cea de-a IX-a ediţie concursului de creaţie plastică intitulat „Icoana Mea”. Evenimentul a întrunit şi în acest an, un număr de aproximativ 100 de elevi pasionaţi de pictura bisericească de la 20 de şcoli din judeţul Timiş.…
Conferința ”Hristos – Calea, Adevărul și Viața”
A.S.C.O.R. Timişoara, organizează în această săptămână o nouă întâlnire din cadrul cursului de spiritualitate. Invitatul serii de dialog va fi parintele Dionisie Ignat de la manastirea Sf. Ilie-Albac.Tema conferinţei susţinută va fi ”Hristos-Calea, Adevărul şi Viaţa”. Conferinţa va…
Concursul naţional de miniproiecte de educaţie social-filantropică „Copilul învaţă iubirea lui Hristos” în eparhia Timişoarei
Urmare Hotărârii Sfântului Sinod nr. 8712/2011, privind organizarea Concursului naţional de miniproiecte de educaţie social-filantropică „Copilul învaţă iubirea lui Hristos”, de către Biroul de catehizare a tineretului din cadrul Sectorului Teologic-Educaţional al Patriarhiei, Vă aducem la…
Biserica încurajează performanţele elevilor
Mitropolia Banatului şi Fundaţia culturală Artmedia din Timişoara continuă şi în acest an proiectul de sprijinire a elevilor cu rezultate şcolare excepţionale prin organizarea la 29 mai, a.c., în oraşul de pe Bega, a celei de a VI-a ediţii de premiere a olimpicilor din judeţul Timiş. Pe…
Conferinţe pe teme biblice la Timişoara
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, Arhiepiscopia Timişoarei şi Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara organizează în perioada 22- 25 mai ciclul de conferinţe „Evanghelia după Ioan, mărturia ucenicului…
200 de ani de la zidirea bisericii cu hramul „ Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Fibiş
Credincioşii parohiei Fibiş, din protopopiatului Timişoara II, vor sărbători duminică, 20 mai, în cadrul unor manifestări cultural-religioase, bicentenarul bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Manifestările prilejuite de aniversarea a 200 de ani de la zidirea…
Noaptea muzeelor deschise
Muzeul catedralei mitropolitane va fi deschis sâmbătă, 19 mai pâna la ora 20:00, această prelungire de program se face în mod special pentru Noaptea muzeelor deschise. Aici se pot vedea importante cărţi de patrimoniu cum ar fi Noul Testament de la Bălgrad 1648, prima traducere în română după…
Hramul Mănăstirii Luncanii de Sus
Duminică, 20 mai, în ajunul praznicului Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, Mănăstirea Luncanii de Sus îşi serbează cel de-al doilea hram. Cu acest prilej, sâmbătă, 19 mai, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, va oficia slujba…














































