Invitație la studiu și cercetare teologică
În duminica a 4-a după Rusalii, la parohia Timișoara Viile Fabric a avut loc o acțiune de promovare a Facultății de Teologie din Timișoara, din cadrul Universității de Vest. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, sfânta Liturghie a fost oficiată de către părintele lector…
- 4 Jul 2023
- 1,007 vizualizari
Admitere la Facultatea de Teologie din Timișoara – 2023
Concursul pentru admiterea în ciclul de studii universitare de licență și masterat, domeniul Teologie, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie se organizează în două sesiuni, în condiții identice, sesiunea a doua fiind organizată doar pentru acele programe de studii pentru care, după…
- 16 Jun 2023
- 3,921 vizualizari
Praznicul Rusaliilor și al Sfintei Treimi, la Timișoara
La sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, un număr impresionant de creștini au venit la Catedrala mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara, pentru a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul…
- 6 Jun 2023
- 1,458 vizualizari
Conferință despre unitatea Bisericii Ortodoxe Române, la Academia Română -filiala Timișoara
- 5 Jun 2023
- 712 vizualizari
Manifestare bisericească și culturală la parohia Timișoara-Iosefin
Sâmbătă, 20 mai 2023, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Ioan, la parohia Timișoara-Iosefin au poposit preotul dr. Nicolae Dura, parohul bisericii „La Sfânta Înviere” din Viena și vicar episcopal al Comunității ortodoxe Române din…
- 21 May 2023
- 1,667 vizualizari
Artefacte ale Culturii Cucuteni, la Timișoara
Joi, 18 mai 2023, la Palatul Baroc situat în Piața Unirii din Timișoara, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, a unor reprezentanți ai autorităților timișene și nemțene, a avut loc vernisajul celei mai prestigioase colecții de artă preistorică din răsăritul Europei. Expoziția a…
- 19 May 2023
- 2,781 vizualizari
Întrunirea cercurilor misionare în protopopiatul Deta
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan și conform metodologiei de organizare, aprobată și cuprinsă în Statutul Bisericii Ortodoxe Române, cele trei cercuri pastoral-misionare ale protopopiatului Deta s-au întrunit, în sesiunea de primăvară, pe parcursul lunii mai, după cum…
- 14 May 2023
- 1,587 vizualizari
Festivalul coral „Bucuria Învierii” la Parohia Șag, protopopiatul Timișoara I
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan Mitropolitul Banatului la parohia cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din localitatea Şag, Protopopiatul Timişoara I, a avut loc cea de-a V-a ediţie a Festivalului coral „Bucuria Învierii”. Evenimentul a…
- 8 May 2023
- 1,381 vizualizari
Concert de Florii
- 4 Apr 2023
- 631 vizualizari
Vizită misionară la parohia Tomnatic, județul Timiș
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan al Banatului, duminică 2 aprilie, mai mulți studenți și studente de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-au deplasat la parohia Tomnatic, județul Timiș, pentru săvârșirea Sfintei Liturghii. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de…
- 2 Apr 2023
- 2,461 vizualizari
























































