În perioada 24-28 aprilie 2024 a avut loc la Cheile Grădiștei, Brașov, Olimpiada Națională de Religie pentru Seminariile și Liceele Teologice Ortodoxe din cuprinsul Patriarhiei Române. Olimpiada a fost organizată de către Ministerul Educației prin Inspectoratul Școlar Județean Brașov, împreună cu…
Ultimele Ştiri 
Admitere la Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul” – Timișoara
GHID DE ÎNSCRIERE OBȚINEREA BINECUVÂNTĂRII ARHIEREȘTI DE LA ARHIEPISCOPIA TIMIȘOAREI Dosarul pentru binecuvântare va cuprinde pentru toate documentele fotocopii simple, nelegalizate, și va fi depus personal de către candidat, în perioada 29 aprilie – 15 mai 2024, ținându-se cont de…
Parohia Timișoara Dacia în pelerinaj la Maramureș
Un grup de credincioși ai Parohiei Timișoara Dacia coordonați de preotul paroh Zaharia Pereș, însoțiți și de preoții Ioan Bude și Vasile Anișorac, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan Mitropolitul Banatului, au efectuat un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș, în…
Parohia Timișoara Dacia alături de familia cu cinci copii din Șanovița
În urmă cu aproximativ doi ani înainte de Sfintele Paști în aprilie 2022, așa cum ne-a obișnuit și cum ne-a oferit mereu câte o pildă de viață, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan Mitropolitul Banatului a donat o casă pentru o familie cu cinci copii, greu încercată de neajunsurile vieții…
Acțiuni filantropice la Centrul de Zi „Sfântul Nicolae” din Lugoj
În săptămâna premergătoare praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, în cadrul Centrului de Zi pentru copii „Sf. Nicolae” din Lugoj, aflat sub coordonarea preotului Cristian Cerbu, au fost desfășurate o serie de acțiuni cu caracter filantropic, practică statornicită de câțiva ani în preajma…
Dialog despre îngrijirea bolnavilor și a persoanelor aflate în suferință în România sec XXI
Ciclul de Conferințe Prepascale organizat în anul 2024 de către Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, dedicat temei anului omagial 2024: „An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără…
Catedrala Mitropolitană din Timișoara: Programul liturgic de la Florii până la Duminica Sfântului Toma (28 aprilie – 12 mai)
Săptămâna Sfintelor Pătimiri, 29 aprilie – 1 mai 2024 ora 8,00 Ceasurile şi Obedniţa urmată de Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfințite ora 18,00 Denie Sfânta și Marea Joi, 2 mai ora 8,00 Ceasurile I, III ,VI, IX şi Obedniţa urmate…
- 26 Apr 2024
- 5,575 vizualizari
Atelier de zidire sufletească
Parohia Tomnatic, protopopiatul Sânnicolau Mare, a inițiat în Postul Crăciunului, proiectul intitulat „Atelier de zidire sufletească”, în cadrul căruia sunt derulate atât activități muzicale cât și filantropice. Astfel, la inițiativa preotului paroh Marius-Ovidiu Mocan a fost înființat un grup…
Expoziție de fotografie organizată de Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara
În luna aprilie 2024 a fost organizată expoziția premianților concursului regional „Banalități ieșite din comun”, ediția a II-a, în elegantul sediu al Bibliotecii Județene „Sorin Titel” din incinta Casei Tineretului din Timișoara. Expoziția a fost rezultatul unui amplu concurs școlar la care au…
Activități ale studenților teologi în Postul Mare
În perioada Postului Mare, studenții anilor III ȘI IV de la Facultatea de Teologie din Timișoara au participat la câteva activități extrauniversitare, desfășurate în cuprinsul eparhiei noastre. Astfel, în ziua de 20 martie, studenții din anul III au vizitat expoziția „Fenomenul Pitești.…

























































