Slujba Aghiasmei celei Mari la Catedrala Mitropolitană din Timişoara
Astăzi firea apelor se sfinţeşte şi se desparte Iordanul Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, înconjurat de un sobor de 7 preoţi şi 4 diaconi a săvârşit în ziua de 6 ianuarie, cu ocazia praznicului Botezului Domnului, Dumnezeiasca Liturghie şi Slujba…
Întreit praznic de Anul Nou
După ce la miezul nopţii, la cumpăna dintre ani, la catedrala mitropolitană s-a oficiat potrivit tradiţiei de 10 ani, Sfânta Liturghie de către mai mulţi slujitori în prezenţa foarte multor credincioşi, în dimineaţa primei zile a anului, de praznicul Tăierii Împrejur a Domnului şi Sfântului Vasile…
Naşterea Domnului. Crăciunul
Cu zile bune înainte de praznicul Naşterii Domnului, colindătorii au vestit marele eveniment din istoria omenirii în bisericile parohiale şi mănăstireşti din tot cuprinsul eparhiei şi pe la casele bunilor creştini. În ziua de 22 decembrie la reşedinţa mitropolitană a sosit Alaiul colindătorilor din…
Pomenirea eroilor Revoluţiei
În zilele de 20-21 decembrie 2010 doi clerici de la catedrala mitropolitană s-au deplasat la Bucureşti pentru a oficia slujbe de pomenire la monumentul eroilor martiri ai Timişoarei de la Popeşti Leordeni şi la alte monumente ale eroilor din Decembrie 1989.
Decernare de titlul
În şedinţa Consiliului local al Municipiului Timişoara din ziua de 20 decembrie 2010, i s-a conferit titlul de cetăţean de onoare al Municipiului Timişoara Domnului dr. Constantin Luca, renumit cardiolog şi om de ştiinţă, care anterior a mai primit titlul de cetăţean de onoare din partea…
Publicaţii parohiale
Semnalăm apariţia ultimului număr – anul III, nr. 4(11), octombrie-decembrie 2010 – al revistei trimestriale „Iconostas” editată de biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Giroc, prin osârdia P.On. Părinte paroh Adrian Chermeleu. Revista a apărut în condiţii grafice de…
Programul slujbelor de Crăciun la catedrala mitropolitană
Programul slujbelor de Crăciun la catedrala mitropolitană Vineri 24 decembrie, Ajunul Naşterii Domnului, de la orele 7:30 se va oficia Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, urmată de slujba Sfântului Maslu, iar de la orele 17 se va oficia vecernia cu litie. Sâmbătă 25 decembrie, prima zi de…
Examen de selecţie
Luni 20 decembrie a avut loc la Centrul eparhial, examenul de selecţie pentru ocuparea posturilor vacante de preot de la parohiile Timişoara Iosefin şi Timişoara Freidorf, ambele aflate în protopopiatul Timişoara I. În urma desfăşurării probelor de concurs, comisia de examinare prezidată de…
„Melozii Romanului” la Timişoara
Duminică 19 decembrie la Sfânta Liturghie arhierească de la catedrala mitropolitană răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Melozii Romanului” de la Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, condus de C. Diacon protopsalt Ionuţ Amarini. Seara, după slujba vecerniei oficiată de…
Slujiri arhiereşti la catedrală
Din încredinţarea Chiriarhului eparhiei, Preasfinţitul Episcop-vicar Paisie Lugojanul a oficiat Sfânta Liturghie la catedrala mitropolitană vineri 17 decembrie şi Duminică 19 decembrie. Sfânta Liturghie din Duminica dinaintea Naşterii Domnului (19 decembrie) a fost transmisă în direct de postul…














































