Întâlniri preoțești în Protopopiatul Deta
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit, întâlnirile preoțești au fost reluate și în Protopopiatul Deta Astfel, protopopiatul nostru a fost împărțit în trei cercuri misionare, care s-au întrunit în acest an, într-o primă sesiune, de primăvară, după cum…
Slujire la Mănăstirea Partoș în Duminica Samarinencei
Duminică, 22 mai 2022, într-o însorită și blândă zi de primăvară, la Mănăstirea Partoș, curtea mănăstirii a fost generoasă cu credincioșii dornici să participe la Sfânta Liturghie și să primească Sfintele Taine. Soborul preoților slujitori a fost onorat de prezența arhidiaconului Ioan Radu, a…
Conferință internațională despre transumanism, la Timișoara
Mitropolitul Banatului a donat o casă pentru o familie cu 11 copii
Vineri, 20 mai a.c., Părintele Mitropolit Ioan a predat o casă cumpărată în localitatea Sacoșul Turcesc, unei familiei cu 11 copii din Chevereșu Mare. Această gospodărie a fost achiziționată prin implicarea directă a Înaltpreasfinției Sale, sprijinit de fundația „Filantropia” și de credincioși…
Vizita Majestății Sale, Margareta, Custodele Coroanei Regale a României, la Catedrala mitropolitană
Joi, 19 mai a.c., în după-amiaza zilei, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Regale a României, dimpreună cu Alteța Sa Regală, principele Radu al României, a vizitat Catedrala mitropolitană, întâmpinații fiind de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul…
O întâlnire de suflet la Colegiul Național Bănățean
Joi, 18 Mai 2022, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan Selejan, la Colegiul Național Bănățean Timișoara a avut loc o întâlnire între Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Jinga, de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, din cadrul…
Acțiune de promovare a specializării Teologiei Ortodoxe în rândul elevilor timișoreni
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, Catedra de Teologie Ortodoxă din cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie, a organizat o amplă acțiune de promovare a specializării Teologie Ortodoxă în rândul elevilor timișoreni. Astfel, în data de 19. 05 a. c., părintele…
Părintele Mitropolit Ioan prezent la Decernarea Titlului de Doctor Honoris Causa, Excelenței Sale, Domnul Ambasador David Saranga
Joi, 19 martie a.c., la invitația domnului prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului a participat la ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa, Excelenței Sale,…
Conferință la catedrala din Moinești – jud. Bacău
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Parohia Sfântul Ierarh Nicolae din Protopopiatul Moinești a avut loc cea de-a doua conferință postpascală. Miercuri, 18 mai 2022, de la ora 18, la Catedrala Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Ierarh…
























































